Blogul Simonei

Plăceri vinovate - Pink Floyd, The Wall

2012-01-31T11:25:00.001+02:00

Până la ACTA și SOPA, să ne bucurăm așadar! Pink Floyd - The Wall, HD, cu subtitrare in engleza și versuri. Enjoy!

Când afară e ger, una lume cugetă

2012-01-31T08:09:00.001+02:00

Am așteptam iarna cu nerăbdare, ba ajunsesem chiar să mă înfurii pe ea că nu mai vine. N-a nins cum mi-aș fi dorit eu - încă mai sper, prognoza pe 10 zile zice că în week-end va ninge binișor - , dar ceva zăpadă e, miroase a iarnă peste tot și-i frig. Frig afară, că-n casă-i cald și bine, diferența out-in generând o toropeală încântătoare; casa însă se încălzește considerabil mai încet.
Temperaturile au scăzut până la -18.8 grade pe timp de noapte, ziua cel mult s-au atins -10, clanțele exterioare se lipesc de mâini, respirația se blochează, nările se lipesc și ele și degetele degeră în mânuși, indiferent de materialul din care sunt făcute sau de culoarea pe care o au; mânuşile.
Rufele întinse în curte devin cartoane aproape instantaneu, condensul de pe peretele exterior din bucătărie face floricele ca de sticlă, spălatul gresiei cu uşa deschisă asigură patinoar la domiciliu. Apa de la câini prinde rapid ace de gheață, mâncarea lor îngheață și ea, așa că i-am cam trecut pe crănțănele și nu le convine mai deloc, Hades tremură din rădăcini dar nu acceptă să fie îmbrăcat, găinile stau zgribulite pe cuibare sau cotețe și nu mai au chef de plimbare. Cele trei mâțe negre dorm pe blana de oaie din bibliotecă, Jinx e incredibil de gras - chiar are băiatul activitate fizică susţinută şi nu mănâncă mult, cel puţin nu acasă -, Zombie are ceva urme de la disputele de prin sat pentru iubite, iar Mașa găsește mereu soluții pentru o plimbare de plăcere: se urcă pe orice umăr are mai la îndelabă şi de acolo supraveghează fata moşia. A învățat-o domnul meu ca atunci când îi e frig să se urce în brațe și să se insinueze sub geacă, doar capul îi rămâne afară şi ochii ei mari de bufniţă scrutează nemilos totul.
Mi-am cumpărat o chestie mare de îmbrăcat pentru curte - de multă vreme îmi doream, dar n-am găsit -, din doc kaki-incert-antijeg, lungă până spre glezne, cu glugă mare garnisită cu blăniţă gâdilicioasă. Arată aiurea, mă simt în ea ca un sinistrat, da-i caldă şi uşoară, iar în combinaţie cu goretexii îmi asigură un confort nesperat. Domnul meu are şi el o ţinută de mare fineţe, tot kaki, geacă şi pantaloni matlasaţi, aşa că am avut tot confortul ca duminică pe amurgite să plecăm la plimbare pe coclauri; era frig-frig, nămeţii trosneau sub tălpi, satul era acoperit de zăpadă, casele avea cușme albe pe acoperișuri, iar din coșuri ieșeau fire de fum ca-n ilustrațiile din poveștile copilăriei.
Umplându-mi eu privirile cu aşa minune de peisaj, mă gândeam că pentru un orășean natura e tablou, pentru un țăran - e mediul de viață zilnic.
Au trecut doi ani de când descopăr cum arată, cum miroase, ce gust are și cu ce se mănâncă viața la țară; admir priveliştea care încă nu-mi vine să cred că-i a noastră, trăiesc ca-ntr-un concediu la munte şi parcă locuiesc într-o vacanță.

Găini

2012-01-31T07:56:00.000+02:00

Lămpi solare colorate în iarnă

2012-01-30T16:01:00.003+02:00

Detalii cu zăpadă

2012-01-30T15:42:00.003+02:00

Din ciclul inventând apa caldă: cum se face focul în sobă

2012-01-30T10:26:00.001+02:00

Cât trăiește omul învață, niciodată nu știe îndeajuns, iar uneori descoperă că apa caldă s-a inventat sau faptul că roata există. După doi ani de încălzire la focul de lemne din sobă, am descoperit cum trebuie de fapt făcut. Nicio clipă nu mă gândisem că se poate și altfel - noi forjam sobele exact cum se făcea la cabana de la munte, unde lemnul nu era decât brad proaspăt tăiat, soba avea plită pe care se gătea și temperaturile coborau încă de după-amiază sub -20 de grade.
A fost întâi o informație vag strecurată, apoi un semn de întrebare și la final documentarea responsabilă pe net. Am aflat că pe coș trebuie să iasă fum aproape rece, nu valuri calde de fundal deformatoare, că se începe cu ceva lemnuțe de brad și apoi se pun lemne din ce în ce mai groase, dar numai după ce precedentele au devenit jar. Conform tehnologiei nou deprinse, nu mai intră fum în casă când punem lemnele pe foc, folosim aproape jumătate din cantitatea de lemne de dinainte, căldura se păstrează mai multă vreme, nu mai crapă rosturile de lut și nici nu se mai insinuează fum pe lângă coșuri. Și era așa de simplu...
Așa că iarăși am simțit lipsa unui ghid de inițiere pentru orășeanul ajuns la sat care crede că tot ce zboară se mănâncă. Ghid în care să scrie clar că roșiile nu se udă cu aspersorul, că țevile neprotejate de frig îngheață și atunci rămâi fără apă, că pe ger butelia nu se ține direct pe gresie, lângă peretele exterior al bucătăriei, pentru că gazul se lichefiază și pauză aragaz funcțional, că operațiunea săpat se face în sensul în care urcă terenul, că uneltele agricole nu se cumpără exclusiv pe criteriul culorii și alte chestii logice, dar la care un orășean se gândește mai greu sau deloc.
Are dreptate Adinuca, pare foarte ușor să trăiești la țară în primă fază, dar zău că nu e. Dar cât trăiește omul învață, niciodată nu știe îndeajuns, iar uneori descoperă că apa caldă s-a inventat și că roata există de milenii.

Din alt unghi v2.0

2012-01-30T08:44:00.000+02:00

Umbre pe zăpadă

2012-01-27T11:58:00.003+02:00

Cum mi-am petrecut codul portocaliu

2012-01-27T11:00:00.001+02:00

La început am aşteptat să ningă mult; a nins, dar sub aşteptări.
Apoi am aşteptat vânt doborâtor; au fost doar rafale de fum întorcătorii.
Pe urmă am aşteptat ger năprazic; de dimineaţă erau - 7 grade doar.
Oraşul e curăţat de zăpadă, piaţa roşie e roşie, nu sunt troiene, e doar iarnă. DN 73 e negru, pe şoseaua din sat au trecut pluguri, până şi pe uliţa noastră au urcat. În sudul judeţului troiene, în nord - troiene, aici - nimic. Hm, nu degeaba oraşul se numeşte Piteşti.
Aseară am ajuns acasă spre şapte - dacă m-am jucat! -, am trecut pe lângă copii cu săniuţe, Loganul a urcat frumos, fără opintiri sau derapări, cu lanţurile cele noi. A mai nins vag, vântul n-a mai bătut, dar a îngheţat totul. În întuneric, pe zăpadă, lămpile solare colorate împrăștiau o lumină extraterestră.
De dimineaţă, din livada de vizavi ne priveau patru căprioare; erau aproape în dreptul porţii, cam la zece metri de noi. Motorul nu le-a speriat, doar le deranja parţial şi parcă aşteptau să plecăm mai repede.
Mâine o să mă plimb prin zăpadă.

Cioburi. Copil în iarnă

2012-01-27T08:06:00.001+02:00

Ieri pe la 3 și ceva, între două drumuri contracronometru, tăiam diagonal o bucată din zona pietonală a centrului. Un cort cu covoare, doi câini zgribuliți, lume foarte puțină și grăbită, vânt, ninsoare udă.
Prin față îmi trece un bulgăre de zăpadă. Mă uit. Din spatele unei tufe de gard viu, dintr-un rond, un puști de 6-7 ani cu căciulă cu urechi mă privește speriat.
Îi zâmbesc. Surprins, îmi zâmbește și el cu tot chipul.
Aproape de ora 4 mă întorc prin aceeași zonă, cu gândul la cum să termin ce am de făcut până-n 4 jumate - 5, să nu ajung acasă iar după 7.
În față îmi apare fugind puștiul, cu căciula trasă pe ochi, cu capul dat pe spate ca să mă vadă bine, plin de zăpadă, cu mânușile ude.
- Te joci cu mine?
- ...
Mna, acu' ce era să fac?! M-am jucat.

Iarnă

2012-01-26T08:24:00.000+02:00

Mă plictisisem deja s-o aștept, trecuseră de multă vreme sfertul academic, jumătatea regală, ora prostului, ba chiar și anul se schimbase și tot așteptam. A venit pe final de ianuarie, draga de ea, cu zăpadă ca la carte, așezată strat cu strat, gospodărește, pe alei, în curte, pe pământul din grădină, pe pisici negre și-n blana câinilor.
A început să ningă marți, pe la 6 pm, iar miercuri dimineață era un strat fain de vreo zece centimetri, totul alb-curat și tăcut; am probat lopata nouă de zăpadă - e mai mică și mi se pare mai eficientă, n-am făcut febră musculară -, m-am jucat cu câinii și cu Jinx, am ridicat fața spre cer ca să mă ningă, am făcut bulgări; poze nu, că nu se luminase bine, plecăm la serviciu înaintea răsăritului de soare.
Mașa s-a bucurat plenar, a alergat ca nebuna și cu greu am reușit s-o vrăjim să intre în casă înainte să plecăm - n-o putem lăsa afară, e încă mică - , Jinx a ieșit și s-a îndreptat agale către pădure, la vânătoare, iar Zombie tocmai s-a întors dintr-o excursie de două zile, el știe de unde. Mirosea a crănțănele necunoscute și a refuzat bunătățile cu care l-am tratat; a preferat un somn în bibliotecă, pe blana de oaie.
Drumul din sat e practicabil, au băgat plugul, deci per total e în regulă; DN 73, cam necurățat, mai greu practicabil grație craterelor perpetue ce-și au domiciliul pe el. Nu se vede c-ar fi trecut vreun plug, nici că s-ar fi dat cu material antiderapant, probabil autoritățile au fost luate - șoc! - prin surprindere că iarna nu-i ca vara. Compensatoriu, la pod erau ceva polițiști la verificat anvelope de iarnă și la blocat intrarea pe A1, care e închisă.
Aseară n-am putut urca până în curte decât cu lanțuri, vântul a bătut cu elan umplându-i copilului nr. 2 camera de fum (azi noapte a dormit în bibliotecă), a mai nins puțin, dar a înghețat zdravăn. Sper ca diseară să putem ajunge cu mașina în curte; oricum vom avea entertainment: curățat drum plus așezat estetic nisip, pietriș, rumeguș, cenușă și alte materiale antiderapante se mai găsesc la casa omului.
E iarnă și-mi place.

Din alt unghi 3

2012-01-25T08:32:00.002+02:00

Din alt unghi 2

2012-01-25T08:29:00.000+02:00

Din alt unghi

2012-01-25T08:18:00.001+02:00

Raport în ianuarie mai spre final

2012-01-24T08:56:00.002+02:00

Are și iarna - ca anotimp - părțile ei avantajoase. În grădină nu trebuie făcut nimic, în curte - urme fine de chestii, ziua o fi ea scurtă dar tot 24 de ore are. Așa că seară de seară am timp; să stau; să citesc; să văd documentare; să fac planuri; să.
Nimic nou pe moșie; câinii își văd de treburile lor, când patrulează, când latră, când vin și își iau porția de drăgăleală, pisicile sunt tot negre, dar sunt un pic mai răsfățate, pentru c-am avut un musafir hărnicuț ce le-a acordat cam multă atenție, găinile sunt tot urâte, dar nu mai ouă, ori pentru că e frig, ori că și cele noi s-au îngrășat zdravăn.
Domnul meu a montat o clanță pe poarta dinspre drum - era cumpărată de mai bine de-un an, dar trebuia prelungită cheia, așa că acum i-a venit vremea -, copilul nr. 1 se delectează cu prima lui sesiune, copilul nr. 2 are o sfântă lehamite când privește în viitor către bac, iar eu mă distrez cu activitățile monoton zilnice. Ca nuanță de contrast, pentru prima dată am văzut o expoziție de păsări de rasă; a fost o incredibilă încântare pentru mine, am privit fascinată minute în șir înaripatele de la 300 de grame la peste 5 kg. Nu, nu-mi doresc vreuna, sau nu deocamdată, cer îngrijiri speciale la care nu-s dispusă să mă înham; nu acum.
Grădina e în stand by, precipitații - urme fine tinzând către zero, a nins de poftă de vreo două ori, cât să fac oareşce poze; nu tu un ger, acolo, să simt și eu frigul până în oase, nu tu o zăpadă bună de făcut vreun Frosty, nu tu un prilej de probat noua lopată de zăpadă, și ea tot roșie; iarna asta întârzie deja prea mult. Nu disper, încă o aștept, weather.com-ul zice că de azi încep fulguieli iar mâine după-amiază se pune pe ninsoare serioasă: 15-25 cm de zăpadă, vânt, viscol, temperaturi nocturne sub -10 grade de joi încolo. Sunt vag circumspectă, dar tind să-i cred, până acum nu m-au dezamăgit niciodată.
Vă rog, doamnă iarnă, binevoiţi a veni odată, că zău mă enervează să aştept!

Cum mi-am petrecut Revoluția 2012, ziua 3,14

2012-01-23T09:19:00.001+02:00

După ani în care tot piteșteanul a înghițit cu greu ororile pedeliste, trebuia ca și la Pitești să se iște o revoluție, că altfel capitala regiunii la Ploiești o s-o pună ăștia, că ăla a fost și republică!
Mi-am luat hanoracul expirat, cel cu care nu mai merg decât la munte de jepat ce e, dar are glugă, un fular pe care aveam prinse insignele de la Simfonie, Zilele orașului, ale județului și Zavaidoc - dar pe ele le-am lăsat acasă -, o bandană neagră cu yin-yang, cocarda tricoloră de la 1 Decembrie pe care am primit-o în piață și-am purces la proteste. Pe drum am vrut să iau un steag de pe vreo clădire, dar erau numai de-alea roz-gri-bleu, așa că am renunțat.
Am luat autobuzul de la teatru și el m-a dus direct în spate la casa albă din piața roșie, și-a dat seama după uniformă unde trebuie s-ajung. Nu știu de ce șoferul stătea numai cu ochii pe bocancii mei de protecție, de la ținte oare?, dar bine e că au mai coborât cu mine un pensionar c-o sacoșă de rafie - auzise el că se pune ceva protocol pe masă -, o cuconetă ștearsă actriță amatoare care voia să facă animație în piață și un solist vocal popular care voia s-ajungă la Casa Sindicatelor, dar a zis că are public mai mult în piață, la proteste. Generos, mi-a oferit brâul lui tricolor imediat după ce-am intrat în el când m-am împiedicat pe treptele autobuzului; eu i-am dat la schimb fularul, că altfel cred că rămânea fără ițari.
Erau mulți oameni în piață, pensionari care voiau pensii mai mari și bilete la băi, elevi de liceu care voiau să fumeze și ei liniștiți în mulțime, să nu se mai ferească de vecini, revoluționari din 89 care voiau înapoi intemnizațiile pe viață plus loc de veci la Sfântul Gheorghe, ultrași care voiau FC Argeș în Liga I, pensionari militari care voiau să iasă afara javra ordinară, nu știu despre care dintre ele era vorba, pensionare ieșite la socializare între două telenovele, homleșii zonei care nu voiau nimic, dar generoși ofereau tuturor să tragă și ei câte o dușcă din punga de aurolac. Se striga jos guvernul, Boc, Băsescu, însă nu voiau să pună nimic sus, la loc, nici măcar pe jandarmul care a picat de pe bordura fântânii arteziene. Forțele de ordine asigurau, nu-i așa?, ordinea, cele de dezordine făceau ce știau ele mai bine, SMURD-ul lipsea, că Piteştiul n-are şi una peste alta protestul a fost pașnic.
În piața roșie m-am întâlnit cu mai mulți cunoscuți, am strigat și noi ce se striga pe-acolo, am sărit să ne încălzim și-am fost tare dezamăgiți că oamenii n-au fost de acord să punem și noi un Voltaj, o Viţa de vie, un Hi-Q ceva, să ne încălzim.
Pe la 7 seara protestatarii au început să se împrăștie, doamnele pensionare și-au cerut scuze că pleacă, dar începe pe acasă Stăpâna, ultrașii aveau ședință la restaurantul de parastase de lângă stadion, elevii au tulit-o brusc să nu vină mamele lor după ei și tot așa.
Au mai rămas fântâna arteziană, semnul de piaţă, crucea, rapsodul popular urban, aurolacii, actrița amatoare și încă vreo 20 de protestatari de bună credință, vegheați patern de homleșii domiciliați în canalele de lângă Sindicate.
Drumul meu în piața Milea n-a fost în zadar: pentru că am izbucnit în râs la un moment dat, cred că era 7 jumate, că la 8 fără un sfert am plecat ca să ne vedem la știri la tv, atitudinea mea s-a considerat participare activă la proteste, caz în care se decernează fie o amendă de 200 lei pentru scandare lozinci/deranjarea liniștii publice, fie se acordă o pensie viageră pentru lunile martie și aprilie 2012 de 1800 de lei/lună. Recompensa se hotărăște prin metoda marca sau banul, să vedem acum cum mi-o fi bafta. Anticipateee!

Cioburi. Despre sterilizare

2012-01-20T10:14:00.001+02:00

Doi puști, la mașinuțe, în piață, privesc copiii care se plimbă și așteaptând să se elibereze vehiculele dorite se mișcă de pe un picior pe altul ca să nu înghețe. Cam 5-6 ani fiecare, unul îmbrăcat de (prea) mulți bani, celălalt - cam din piață.
- Ce are căinele ăla la ureche?
- Care?
- Ăla cu verde.
- Aaaa, are cercel. La voi la țară la Cotmeana câinii n-au cercei?
- Nț. Da' de ce are cercel?
- Să vadă hingherii că e sterilizat și să nu-l ducă să-l eutanasieze politicienii ăștia corupți.
Băiatul de la țară, vizibil nedumerit, tace. Apoi, cu un pas înainte:
- Da' de ce să sterilizeze câinii?
- Cum de ce? Ca să nu se mai înmulțească! Câinii sterilizați fac puii gata sterilizați. E simplu!

19 ianuarie, cu indignare

2012-01-19T09:00:00.001+02:00

"Păi ce rost are să ieşi în piaţă, că oricum nu se schimbă nimic." Şi de-ai ieşi doar ca să te simţi 3 minute om, să treacă o urmă de fior civic prin tine, tot merită să încerci.
"E mai rău decât era sub Ceuşescu." Boule, acum eşti LIBER! Învaţă însă să fii şi demn.
"Şi dacă pică Băsescu, tot aia e, ce, crezi că politicienii ăilalţi sunt mai breji? Vin alţii săraci, fură şi ei şi pleacă bogaţi." Sunt sau nu, oricum nu contează, oricine ar veni în locul lui nu va mai avea obrăznicia, tupeul onor preşedintelui Băsescu. Pentru că Piaţa Universităţii dovedeşte că există o limită până şi-n politica bananier românească.
"Reducerile de 25% din salariu? Le vedem când ne-om vedea ceafa." Dar la varianta scăderii drastice a puterii de cumpărare în viitorul apropiat te-ai gândit?
"Nu, dom'le, asigurările de sănătate trebuie să rămână la stat, dar să fie gestionate bine fondurile, să nu mai fure ăştia." Te cred, tu oricum trăieşti din ajutorul social plătit din banii mei.
"Doamne, ce se întâmplă la voi? La noi (Italia, Spania etc.) trăieşti decent din muncă cinstită, în România eu nu mă mai întorc decât în concedii." Super, mă bucur pentru tine, spor la spălat vase, dar te rog nu-mi mai hotărî mie preşedintele cu votul tău; şi ia-ţi şi părinţii agricultori care n-au cotizat o dată un leu la asigurări cu tine. Dacă nu le mai plătesc eu ajutorul social şi asigurarea de sănătate, părinţii mei vor avea un trai mai bun.

Şi-atunci, să nu-ţi vină să iei Miorița, s-o tai și s-o faci cârnați și pastramă, doar-doar nația asta n-ar mai fi așa resemnată, vegetală? Să nu te-apuce cheful brusc şi să pui dinamită-n mămăligă?

Spamul nostru cel de toate zilele

2012-01-18T10:57:00.002+02:00

Zilnic primesc oferte de investițe in Africa de Sud, mesaje c-am câștigat la concursuri la care n-am participat, atenționări de la bănci unde n-am cont că cineva a încercat să intre în numele meu și alte prostii similare. De obicei mă irită și le șterg fără să le deschid; unele însă au subiect atipic și de obicei mă fac să zâmbesc. Și atunci le răspund politicos expeditorilor:

--- On Wed, 1/18/12, tuguldurizm@yahoo.com wrote:
From: tuguldurizm@yahoo.com
Subject: Manualul de Seductie
To: ...@yahoo.com
Date: Wednesday, January 18, 2012, 10:43 AM
Cum sa abordezi orice femeie, oricand, stiind exact ce sa-i spui pentru a obtine numarul de telefon si o intalnire.
Descopera tehnici care vor face viata ta sexuala sa explodeze si femei la care doar visezi acum sa te implore sa aveti o relatie!
Mai multe pe: http://manualul-de-seductie.mensales.ro

Re: Manualul de Seductie
Wednesday, January 18, 2012 10:54 AM
From: "..." <...@yahoo.com>
To: tuguldurizm@yahoo.com
Multumesc mult, este exact ceea ce-mi lipsea, dar nu stiam. O relatie cu o femeie la care acum doar visez, o, da. Visez? Pe bune? Si eu de ce nu stiu? Mi-am schimbat orientarea sexuala? E frustrant sa aflu de la altii.

Ianuarie 18

2012-01-18T08:39:00.001+02:00

Azi a fost a treia dimineață consecutivă în care mânușile mi s-au sudat de clanță și nările au tins să se lipească; temperaturile nocturne au scăzut sub -10 grade. E o secetă cum nu-mi amintesc să fi văzut vreodată, n-a nins, e un frig uscat, din când în când asezonat cu rafale de vânt de fum în casă introducătoriu. Pământul e zbicit-congelat, gheața din apa câinilor trebuie spartă de trei ori pe zi, e frig, frig, frig.
După calendarul vechi, astea sunt gerurile Bobotezei.

Negru în alb

2012-01-18T07:53:00.000+02:00

Cioburi. Alte vremuri

2012-01-17T11:51:00.000+02:00

Vinerea, venind pe aleea de la Piața Mare; un tată pe la vreo 30 de ani, cu o puștoaică îmbrăcată în roz de mână, butona un mobil.
- Tati, eu ştiu ce vreau de ziua mea!
- Îhâm.
- Vreau un mobil adevărat.
- Îhâm.
- Samsung Galaxy Note.
- Pentru că ai văzut la televizor?
- Nu, pentru că ar fi cazul. Fac şase ani.
La șase ani eu îmi doream un trenuleț electric adevărat.

Bibliophile

2012-01-17T08:41:00.002+02:00

Drumuri paralele

2012-01-16T11:34:00.000+02:00

Eram cam la zece minute de casa noastră când am descoperit o urmă de ulicioară care ne-a făcut să ne teleportăm în alte vremuri și locuri: glod, case sărace cu garduri căzânde sau mai bine fără, coceni de porumb acoperiți cu polietilenă coaptă de soare, pantofi scâlciați lângă trepte roase din lemn, ligheane cu smalțul sărit înșirate pe lângă temelie, bănci obosite de ani, câini de rasă incertă slabi și jigăriți, temători, cu adăposturi improvizate și cratiță goală de apă lângă, legați în lanuri de un metru, preșuri pe o culme cârpită din sârme izolate de diverse culori, miros de bălegar, o pisică portocalie cu dungi, semisălbatică, privindu-ne chiorâș dintr-un fânar într-o rână, aproape gol.
În fața unei case mai răsărite, pe o buturugă, un tip cu burtă, tânăr, cu un mobil.
- Bună ziua, la mulți ani. Unde ieșim dacă mergem pe-aici?
- Ieșiți în sat, vă duce drumul.
"Drumul" în discuție având maximum 3 m lățime, plin de hârtoape și de glod dens, fără șanțuri de scurgere, pe lângă care drumul nostru cu piatră și dale e autobahn. Am ieșit din ulicioară într-o uliță paralelă cu a noastră; case mici, compacte, acoperite cu carton și smoală, construite cel târziu prin anii 60, curți aglomerate de vechituri, cu lemne subțiri puse-n piramide, păsări pe drumul mai mult gropi, baligă, peturi. O casă de vacanță cu termopane, tegola, obloane și cultură de beton în curte plus două thuie și-o magnolie, o vilă cu trei niveluri și țâșpe camere, cu aspect de bloc comunist și gard des cu țepușe metalice.
Pe margine, o cișmea cu placă din piatră scrisă tremurat cu vopsea neagră, construită de doi indivizi în amintirea lor veșnică; o cană din plastic legată cu un lanț de gard, un jgheab murdar. În șanțul de pe margine abia sugerat - pahare de folosință unică în care pe vremuri a fost cafea, pungi, ambalaje sclipicioase, cutii strivite de bere, toate pălite de soare, pline de noroi uscat. Coborând spre șoseaua asfaltată din sat, vedem două bătrâne ieșite la socializare, pe o bancă; le salutăm, ne răspund lung, punând mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine ai cui suntem. Garduri joase, porți cât să delimiteze optic spațiul, căpițe de fân și de coceni, latrine înclinate din lemn acoperite cu petice din tablă, un coteț din cărămidă pe jumătate dărâmat, oale și borcane prăfuite puse în pari.
Cu cât ne apropiem de șosea, curțile sunt mai înguste și mai betonate, casele mai mari și mai portocalii cu mov, multe dintre ele renovate și cu mansarde, balcoane sau terase construite ulterior, mai un garaj, mai un ciobănesc carpatin liber pe moșie și cu viluță, mai o poartă din fier forjat și lămpi solare, dar majoritare rămân tot casele mileniului trecut, obosite, dar proaspăt văruite.
Când am ajuns "la stradă", am oftat; veneam din anii copilăriei când, urcând spre cabana Voina, treceam prin Lerești; cam așa era atunci, acolo. Mergem acum pe asfalt, spre casă; în dreapta - curți mari, clădiri mai noi sau mai vechi îngrijite, țeavă de gaze, coșuri de centrale, antene parabolice; în stânga - la fel. Tentative de câini de statură pisicească cu blana lucioasă, pisici cu zgardă antiparazit privind din spatele geamurilor, ornamente de Crăciun, ici un leagăn, dincolo un suport pliant pentru rufe, două șezlonguri la soare, un grătar zidit. Drumul mărginit de șanțuri betonate, podețe cu tevi mari sub ele, un magazin, încă unul, stația de maxi-taxi.
Bucla se închisese; eram într-o lume cunoscută.

Am șoaricele meu, sunt vânător!

2012-01-16T08:00:00.002+02:00

Mașa și prada sa aproape vie. Sau aproape moartă.

Trei, Doamne, și toate trei negre. Pisici

2012-01-13T10:39:00.000+02:00

Pe când scara se făcea

2012-01-13T09:20:00.002+02:00

1. Măsurat înălțimea (adâncimea) beciului și până unde va veni scara (cele două catete ale triunghiului dreptunghic). Aplicat teorema lui Pitagora întru aflarea lungimii ipotenuzei, înmulțit cu 2 și apoi adunat 7 trepte x 70 cm. Total rotunjit - 3 scânduri de 4 m, grosime 2 cm.
2. Mers în târg, cumpărat scânduri, tăiat două din ele de lungimea ipotenuzei, una conventabil la transport, încărcat în Loganul din dotare și adus acasă.
3. Căutat în Tabele matematice uzuale unghiul de la baza scării în funcție de raportul catetă mică/ipotenuză, tăiat scândurile la unghiurile respective (în curte, cu circularul). Tăiat trepte. Tăiat două contratrepte per treaptă. Finisat. Trasat locul contratreptelor. Fixat contratrepte, 3 cuie per bucată.
4. Coborât în beci, dus material lemnos la locul faptei, demontat scară veche. Fixat o ipotenuză (cu contratrepte montate) cu dibluri pe perete; pus pe poziție cea de-a doua ipotenuză; fixat trepte începând de jos (4 cuie per treaptă).
5. Terminat scară. Admirat.

Activități conexe în vacanță

2012-01-12T09:55:00.001+02:00

În răgazul de sărbători am avut noi ca îndeletniciri principale deconectarea, relaxarea, odihna, dar printre ele am mai intercalat ba un drum în Pitești - în ziua de Crăciun m-a șocat liniștea de pe străzi (era ca-n copilăria mea, când treceau trei mașini pe minut pe stradă) -, ba altul în Mioveni, cu șoping pentru revelion - unde prețurile sunt straniu de mici -, ba o plimbare prin preajmă, prin locuri necălcate până acum. Domnul meu s-a ocupat de chestii electrice, c-așa a avut el chef, adică a pus niște alte întrerupătoare pentru lumina din chioșc și reflectorul din curte (cu tras fire, copex, bombănit, scos copex, fixat etc.), plus montat o lampă de neon cu întrerupător aferent pentru iluminarea unei zone pe drumul spre bucătărie. Apoi a făcut o altă scară pentru beci - exact cum și-a dorit-o de când ne-am mutat, dar mereu avea altceva mai important de făcut -; scara e din brad verde și miroase într-un frumos fel, arată cam bine și încă îmi inventez drum în beci doar de dragul ei. Și-a mai montat domnul meu pe cele două scânduri reglabile ale bancului de lucru portabil niște corniere de aluminiu - el spune că sunt utile la îndoit diverse chestii, cum ar fi tabla -, a făcut ordine în atelier cu spirit de răspundere, de acum mie mi se pare că s-a dublat spațiul, și a mai executat diverse alte chestii, în funcție de chef și de inspirație. Eu am admirat căprioare și vulpi, am urmărit circuitul ereților în natură, am drăgălit câini, m-am jucat cu pisicile, am refuzat să răspund la telefoane - numai îndeletniciri practice.
Împreună ne-am plimbat pe coclaurile dinspre Câmpulung; am admirat liziera și măceșele contrastante, coroana de pini de pe vârful dealului, am admirat priveliștea dintr-o altă perspectivă (aparatul foto era evident acasă, la locul lui), am remarcat evoluția verticală a casei domnului fost consilier, apoi ne-am jucat cu cei trei câini ai acestuia și cu cei doi pui-șobolănei urâți cu spume dar simpatici foc ai tentativei de terrier pe care o au.
Am coborât urmărind marginea unei râpe - până în anii 50 pe-acolo era iazul satului, a fost asanat cu greu - unde erau zeci de pini mici și viguroși care m-au ispitit foarte, dar zău de-aș avea unde să-i plantez, că la capitolul conifere avem surplus; oricum un brad și-un molid vor trebui mutați și nu știu unde. Și iar am coborât, de astă dată printr-un lan de bălării de unde presupun că aduc motanii noștri acasă turiță - și eu, și domnul meu eram îmbrăcați în flisuri și-a fost de mare finețe să ne des-turițăm -, am admirat peisajul dintr-un alt unghi și tare ne-a bucurat.
Voiam să ne întoarcem acasă, era cam 2-3 pm, dar cam la 50 m înspre Câmpulung am văzut un acoperiș. Și ne-am hotărât să mergem pe unde nu mai călcasem până acum, dar despre asta data viitoare.

Câini în pseudo-iarnă. Poze

2012-01-12T08:32:00.002+02:00

Agricultură for dummies

2012-01-11T14:26:00.003+02:00

Tare m-aș bucura să pot face un curs de inițiere în agricultură, eventual ecologică. Învățatul ăsta după net, cărți de specialitate, cusuri de facultate, ureche e tare păcătos, pricep prea puține din ce e pe-acolo și riscul de-a călca în străchini e incredibil de mare. Mi-ar plăcea un curs ca cele din seria "for dummies", cu informații de la a la... g, h, pe-acolo, de unde devine limbă română limba folosită în cărțile de specialitate. Am căutat pe net, se pare că așa ceva nu există.
Voi ați auzit să fie pe undeva?

Raport periodic despre dihăniile din dotare

2012-01-11T09:36:00.000+02:00

Noul an ne-a prins cu poiata mobilată cu trei găini albe obeze şi urâte, un cocoş frumos – Gonzales – şi o înaripată neutră estetic, de sex incert, pe care am crezut-o iniţial găină (din motiv de creastă mică), apoi am suspectat-o că e cocoş; cum nu eram sigură ce e, i-am spus Androginul. De Bobotează ne-au mai crescut încă opt dihănii, toate găini, toate autohtone – de la dom’colonel -, toate urâte, dar măcar nu mai sunt grase și albe cu pete, una e de-a dreptul neagră cu moț, una gri cu picăţele, vreo două roşcate cu şuviţe blonde şi restul cu modele diverse, gri și maro pe fond alb. Androginul s-a dovedit a fi cocoş, e în extaz acum că-l lasă şi pe el Gonzales să curteze din mândre; ba chiar s-a hotărât în cinstea lor să nu mai doarmă mereu pe coteţ, ci să intre uneori cu ele seara, probabil ca să le păzească. Producţia zilnică de ouă – două-trei. (Nu spun cât de încântată sunt, nu contează c-am făcut ouă umplute ca să le folosim înainte de expirare pe cele luate din supermarket).
Câinii sunt sastisiţi de mâncare, numai din bun-simţ se mai uită uneori la ce le-am pus în castroane. Cei mari au suportat mult mai uşor perioada de revelion cu pocnitori şi artificii pentru că şi-au găsit un loc ager în chioşc. Dorm la soare când e, dorm la lemne când plouă, că zăpadă pas, plimbă mingi şi jucării prin curte şi grădină când îi apucă. Din când în când instinctul de vânătoare le este trezit de Androginul evadatoriu, dar le trece repede. Merg alături de noi pe aleile betonate (ei, că noi nu mai avem loc și mergem pe pământ), sunt companioni fideli la rondul de dimineață prin grădină și uneori mai sapă prin stratruile puse de mine în toamnă. Hades e veşnic vigilent, bântuie marginile proprietăţii şi trebuie să ştie el tot. Când nu patrulează, vine în faţa terasei la cerşit; e un tip foarte manierat, indiferent ce-i oferim el primește politicos, chiar dacă e un ambalaj de biscuiți.
Pisicile sunt tare oropsite, dorm unde şi când vor, fac cam ce le trece prin cap fix când le apucă. Zombie e de departe cel mai cuminţel şi mai puţin mofturos. Dimineaţa îl găsim dormind în cuibul lui; ne simte, se trezeşte, se întinde, vine la un strop de iubăreală, mănâncă, apoi intră în bibliotecă la somn. Doarme până spre după-amiază, iese un pic, vine şi mai execută un somn de frumuseţe în dormitor. Pe la 8 seara cere afară, iese şi se îndreaptă semeţ către sat. Nu ştiu când se întoarce.
Jinx e un ticălos cu toane care mârâie, amabalează, scuipă şi zgârie, e gelos (nu suportă să intre în dormitor sau în camera Mirunei cineva din afara casei) şi nu prea previzibil. Nu-l iau în serios (dar nici nu-l las să mi se urce în cap), mai ales că de la o vreme mă sfidează explicit. Conflictul s-a declanșat când l-am văzut venind dinspre pădure, prin livada de lângă noi, cu o veveriță vie în gură. Țipa biata de ea ca din gură de șarpe, nu de motan; am strigat la el, l-am certat, evident că zadarnic, șmecherul a tulit-o englezește de parcă ar fi știu că n-am cum să ajung la el în timp util din motiv de poartă la mare distanță. De atunci se uită puțin cam strâmb la mine. Noaptea uneori doarme acasă, alteori el știe pe unde, e gras și mă întreb ce și de pe ce grătar fură (sau ce vânează), că acasă nu mănâncă mult; se joacă des cu mâțuca și a învățat-o și pe ea să fie violentă.
Mașa e ba o dulceață, ba o murătură răzbunătoare, doarme pe rafturile bibliotecii și se poartă de parcă toți oamenii și toate animale s-au inventat pe astă lume numai ca să-i facă ei mofturile; cum vine cineva la noi, cum i se urcă în brațe și începe să-i povesteacă ea știe ce; trece în fugă cu coada înfoiată pe sub câinii mari, îl provoacă la joacă pe Hades, îl terorizează pe bietul Zombie și alături de Jinx face nenumărate năzbâtii. Mă urmărește continuu, vrea să doarmă pe mine, că lângă nu-i e de-ajuns, dar poate fi și ascultătoare, tandră și dulce, asta când vrea ea. Bagă botul în orice cană sau pahar care conține ceva lichid, a testat bere vin cremă de whiskey vișinată pepsi twist compot, mănâncă pufuleți pufarine chec cozonac ardei gras și mai nou aduce șoarecii pe care-i prinde prin lizieră în casă. Dacă ei n-ar fi prea vii și pupăza prea neroadă (uită de șoarece și începe să se joace cu undița de pisici), ar mai merge. Așa, deocamdată nu; cred că încă nu suntem pregătiți să avem ca animal de companie vreo rozătoare.

Iarna 2011 a picat într-o marți după-amiază

2012-01-11T08:50:00.002+02:00

Altă dată era cam așa...

Detalii. Poze

2012-01-10T11:17:00.003+02:00

Policromie cu pisici negre şi beteală verde

2012-01-10T08:27:00.001+02:00

Zi calmă de decembrie, home alone, lucrez cu spor în interes de serviciu. Focul în soba din bibliotecă toarce domol, miroase a brad, e cald, casa e decorată pentru Crăciun, fond sonor – Led Zeppelin, un pahar cu sirop de căpşune din producţie proprie, trei mâţe negre prin preajmă.
Maşa se urcă pe birou şi începe să vâneze cursorul de la mouse pe monitor apoi adulmecă siropul din pahar şi strănută. O dau jos. Se urcă pe spătarul scaunului şi începe să vâneze lanţul de la gâtul meu. O dau iar jos. Mi se urcă în braţe şi începe să mă muşte a joacă. Iar o dau jos. Sare ca disperata pe Zombie, care doarme liniştit pe canapea, pe blana de oaie. Motanul se sperie şi-mi cere rugător în braţe. Îl las să vină.
Maşa îl atacă pe Jinx, Jinx ripostează a joacă. Încep cursele pe birou, pe sub birou, pe rafturile bibliotecii, prin, pe sub şi peste hârtiile mele, pe tastatură, pe sub covoare. Îi dau pe amândoi afară din cameră, în extindere. Zgomote stranii; le ignor, lucrând concentrată cu Zombie în braţe. Iar zgomote, de astă dată urcat coborât în viteză pe scara către etaj. Zdrang. Ies; a, nu-i nimic, au dărâmat doar suportul de încălţăminte. Jinx şi Maşa, cuminţi, mănâncă din beteala verde prinsă pe mâna curentă a scării. Mă răţoiesc la ei, aştept să fugă de-acolo apoi cât strâng încălţămintea îi ignor.
Mă întorc în bibliotecă, Zombie îşi reia locul la mine în braţe; lucrez. După o vreme ies spre baie. Maşa tocmai voma beteală verde pe husa abia schimbată a balansoarului. În dormitor, Jinx executa aceeaşi operaţiune, dar pe pătura din flis de pe pat, şi ea proaspăt schimbată. Mă înfurii, mă răstesc la ei, fug amândoi în bibliotecă şi curând aud uşa trântindu-se cu elan. Strâng husa şi pătura, pun altele curate, duc la baie şi curăţ parţial dezastrul de pe cele murdărite.
Cu ligheanul în braţe, în drum spre maşina de spălat din bucătărie, dau să intru în bibliotecă. Accesul interzis; uşa refuză să se deschidă. Insist, reuşesc. Pe canapea, Jinx şi Maşa. Între ei – o pată de vomă asezonată cu beteală verde. Amândoi se spălau senini. Sub scaunul de la calculator, Zombie, cu ochii întrebători. După uşă – bradul dărâmat, jumulit şi rostogolit acolo zău de înţeleg cum. Îi iau pe cei doi ticăloşi în braţe şi cu viteză iniţială îi arunc afară, între trandafiri. Se scutură, apoi pleacă tacticos către grădină.
Mă întorc la lucru – Zombie tot la mine în braţe stă, cuminte -, când şi când văd pe geam două mâţe negre alergându-se prin meri. Să fie sănătoase!
În casă au intrat amândoi când s-a întors Miruna. Miroseau au găini, semn că trăseseră câte un pui de somn în cuibare; erau odihniţi şi au avut destulă energie să purceadă, cu generozitate, la pictat în duet lăbuţe noroite pe cadă, chiuvetă şi pernele din dormitor, și ele proaspăt primenite.

Artificii în curte. Poze

2012-01-09T10:38:00.002+02:00

Cum mi-am petrecut sfârşitul lui 2011

2012-01-09T09:36:00.000+02:00

Pe principiul “dimineaţă e când mă trezesc eu”, bun găsit în 2012, aşa mai spre jumătatea lui ianuarie. Ne aşteaptă un an plin, cu apocalipsă, alegeri locale şi parlamentare doi într-unul ca_cafeaua, asigurări de sănătate private şi alte chestii absolut esenţiale (care mă lasă frig), aşa că vom cam avea agendele pline. Prima pe listă – apocalipsa; trebuie să cuget bine unde şi cu cine vreau să mi-o petrec. Pot să aleg şi când?
După mai bine de două săptămâni de vacanţă în care am lenevit programat, cu metodă, zău de nu mi-e drag un regim de muncă de zece ore pe zi. Ce-am făcut în astă vreme? Mai nimic, că aşa ne-a fost drag. Dar să atacăm structurat subiectul.
La capitolul odrasle din dotare, copilul nr. 2 s-a făcut major, prilej cu care i-am cunoscut iubitul de export; copilul nr. 1 a venit, a plecat, iar a venit, iar a plecat, cam ca messengerul când e conexiunea la net proastă: nici nu s-a conectat bine că iar se face faţa zâmbitoare albă, apoi galbenă, iar albă...
Şi cum copilul proaspăt major avea nevoie de buletin nou, ne-am învrednicit şi ne-am schimbat şi noi actele de identitate. Acum suntem rurali oficial şi tare mândră mi-s de „comuna Mărăcineni, sat Argeşelu” scrise la mine în CI. A venit timpul, aşa că ciclul „Schimb confort urban pe libertate rurală” se încheie aici (doi ani din viaţa noastră, 186 de posturi sub titlul acesta, uau, cam cât o carte).
Vremea a fost ciudată, cu temperaturi cam prea pozitive pentru gustul meu; un pospai de ninsoare care a rezistat câteva ore, ceva ploaie şi un mândru vânt care-a inundat casa cu fumul întors de pe coş (moment în care m-a gândit cu drag la centrala pe gaze de la apartament). În rest, timp luminos de primăvară, cu cer senin şi nori zâmbitor-plimbăreţi, cu păsărele gureşe şi chestii verzi neidentificate care au răsărit, cred că zambile. Cum de Bobotează am stat afară pe şezlong ca pe final de martie, numai faptul că-i ziua scurtă ce mă face să-mi amintesc că-i calendaristic iarnă.
Sărbătorile au fost liniştite, am cam stat acasă, am avut musafiri, am fost musafiri, telefoanele au zăcut abandonate pe unde au nimerit (pe principiul „nu sunaţi, ies eu din când în când), net doar rar şi pe derulare rapidă. Moş Crăciun mi-a adus printre altele un steag al României maaare (urmează să-i fie confecţionat şi suportul de arborare) şi o frumoasă sticlă de vin alb franţuzesc asezonată cu o colecţie de cărţi poştale cu nuduri sepia de ochi bucurătorii. Colindători n-am avut (copiii din sat evită uliţa veneticilor), a venit unul din preoţi cu icoana înainte de Crăciun (cel care mi-e drag), celălalt ne-a sărit la venitul cu Botezul (e greu să urce până la noi). De revelion ne-am satisfăcut instinctele piromane cu materialul pirotehnic din dotare abia spre ora 1, că atunci s-a terminat spectacolul de artificii din peisajul nostru – anul acesta orizontul a fost incredibil de clar şi cei 36 de km pe care-i vedem din curte au fost plini de palmieri, sfere şi jerbe colorate, nici n-aş zice că pe la noi e vreun pui de criză economică.
În rest, am dormit, am ascultat Pink Floyd şi Ada Milea, ne-am plimbat, am vegetat, am jucat canastă, am mâncat ciocolată şi portocale în cantităţi industriale, am umblat brambura, iar am vegetat, am (re)văzut ceva filme (Inception, Kill Bill), am râs mult, apoi iar am vegetat. Vremea a curs în alt fel, liniştit, luminos, parcă în afara timpului convenţional. Cred că m-aş putea obişnui la ritmul ăsta.

La mulţi ani 2012!

2011-12-31T19:13:00.002+02:00

Cum netul nostru de ţară merge din 2 în 3
şi vine când cu picătura, când cu cana,
va spun de-acum
tuturor
LA MULŢI ANI!
şi sper
că vom avea cu toţii
un an mai bun.

La ce e bună o pisică neagră

2011-12-20T14:53:00.000+02:00

De sezon

2011-12-19T10:16:00.002+02:00

Sărbători cu Queen

2011-12-19T08:04:00.000+02:00

Brad de Crăciun pentru bibliofili

2011-12-16T12:09:00.002+02:00

Sursa.

La vremuri noi, colinde noi

2011-12-16T10:51:00.000+02:00

Oricum, rămâne valabil și colindul de anul trecut:)

Un Crăciun inedit. Video

2011-12-16T10:44:00.001+02:00

22

2011-12-16T10:08:00.000+02:00

Azi se fac 22 de ani de la evenimentele din Timișoara care au declanșat revoluția (nu și lovitura de stat).
Din nou n-o să mă uit la televizor, iarăși voi refuza să citesc știrile din ziare; sunt sătulă de declarații pompoase, dezvăluiri de ultimă oră vechi de 22 de ani, manipulări media, gargară politică, minciuni sfruntate, micime, deșertăciune.
Nu mi-am schimbat viziunea despre revoluția din decembrie 1989, doar că acum încep să sper într-o intrare în normalitate.
Au trecut 22 de ani. Degeaba?!

Răgaz în piațeta centrală

2011-12-15T10:03:00.001+02:00

Miez de zi, la km 0 al orașului, în fața primăriei. Zonă pietonală, pavele, fântână adormită, soare strecurat, muzică fundal sonor, căsuțe-tarabă din lemn cu alviță, turtă dulce, mere glasate, produse tradiționale de Crăciun, hand-made-uri, jucării.
Bunici, nepoți cu triciclete, doi puști cu role, pensionari pe bănci urmărind șirurile de oameni trecând grăbiți. O tânără își învață copilul să meargă, doi adolescenți în genunchi hrănesc porumbeii, o fetiță desenează cu cretă colorată, un pui de ciobănesc german ceartă aprig o jucărie piunitoare.
O proaspăt pensionară cam prea creionată, rimelată și colorată apare cu o sacoșă obosită roz cu dungi multicolore, din rafie. “Cuțu-cuțuuuu! Cuțu cuțuuuu!” De nicăieri apar vreo opt câini, toți cu crotal verde, cu cozi flutrânde și priviri galeșe. Femeia răstoarnă sacoșa, cad vreo zece oase mari cu urme fine de carne pe ele. Câini se încaieră, se atacă, vacarmul umple piațeta.
Fetița cu creta colorată se ridică surpinsă, privește în dreapta, în stânga, ochii i se umplu cu lacrimi. Oasele sunt pe desenele ei.

Spovedanie-n post

2011-12-14T08:25:00.004+02:00

Am tatuaj. Negru. Cu ochiul lui Horus. Pe umărul stâng.
Fumez. E singurul viciu pe care mi-l pot permite.
Sunt sarcastică. Uneori dictatorială.
Mă ispitește ezoterismul.
Nu-mi place să merg la mormântul părinților mei. Pozele de pe cruce mă sfidează.
Nu-mi place să cos, să bucătăresc, să apretez, să calc.
Nu.

De Sărbători

2011-12-13T10:09:00.001+02:00

Decembrie, post, nașterea Mântuitorului, să fim mai buni, mai generoși, mai smeriți.
Începe cu festivismele de 1 Decembrie, când brusc toți sunt patrioți cu fasole și ciolan, cu la mulți ani protv și de ce sunt mândru că sunt român, până la vai ce rău e în România, nu-s străzi și infrastructură, dar eu lucrez ca muncitor necalificat în Spania/Italia și acolo plătesc impozit (dap; și pensia mamei tale o plătesc eu).
Vin la rând luminițele din orașe (agromerat sclipitor chicioase) ce sunt aprinse festivist și populist, cu declarații pompoase cât de greu a fost dar trebuia să facem asta pentru populație. E Moș Nicolae, clar trebuie să ne amintim de bătrânii și de copiii abandonați să le facem și lor o bucurie măcar de sărbători, o ciocolată, o atenție comestibilă, un bonbon, că în restul anului ei nu mănâncă, sunt ca Hrușcă, puși la congelare, nu se trezesc decât pe sfârșit de an.
Apar afișele cu – ați ghicit - Hrușcă, Fuego și Bănică JR., la radio se tânguiesc Celine Dion și George Michael, vin colinde în cascadă pe FM și pe străzi apar cerșetorii Moș Crăciun.
Luna cadourilor, super-mega-ultra oferte de sezon, târguri, aglomerație în magazine, coadă la scările rulante (cele clasice sunt decor stauar), dughene în centrul pietonal cu produse „tradițional românești”, hand-made-uri made in china, comercianți bronzați, câini comunitari mâncând shaorme, petarde interzise, bum, câini comunitari năvălind speriați peste tine, fără shaorme.
Apoi sms-urile cu „Fie ca Sfintele Sărbători...”, cu dezacorduri și virgule între subiect și predicat, mailurile cu pps-uri și câmpul “to” plin cu o mie de adrese vizibile dintre care una e a ta, telefoanele de control din seara de Crăciun de la fratele lu' nașa lu' cumnatu lu' nepotu', proaspăt aghezmuit și cu chef de vorbă.
Sun-o pe mătușa că e singură, sună-l pe domnul X că sigur așteaptă, treci pe la unchiul Y că nu se face să nu-i treci pragul măcar o dată-n an și du-i acolo o atenție doamnei Z, că așa se face de sărbători. Ia-ți porția de înghesuială și reîmprospătează-ți amintirea cozilor de odinioară, că cine te pune să megi la magazine în perioada asta, și ce dacă îți trebuie doar cafea, ulei, două becuri și piper, așa e de sărbători în magazine. Ai grijă să ai de toate în casă, că dacă-ți trece cineva pragul trebe să-i pui pe masă una-alta, fă vizite, dă telefoane.
Și tot așa până la revelion; apoi artificiile fastuos-costisitoare și șampania în piața centrală – dacă pâine nu prea e, măcar circ să fie -, programele tv trase la indigo „în noaptea dintre ani”, numărătoarea inversă, țipete și la mulți ani România oriunde te-ai afla.
Sunt rea, știu (dar nu-i așa că-mi stă bine?:) ). Uneori parcă aș vrea ca anul să aibă numai 11 luni.

Prognoză meteo aproape exactă

2011-12-13T09:58:00.000+02:00

Azi vă recomandăm serviciul de prognoză meteo de la TVR. E de departe cel mai bun în materie de precipitații, depășește și weather.com-ul, și ANMH-ul, e incredibil de exact în materie de precipitații.
Pentru a beneficia de minunata prognoză, aveți nevoie de o antenă parabolică. Chiar înainte să apară primii stropi de ploaie, toate programele TVR încep să fie recepționate cu purici și pixeli – celelalte merg fără probleme -, iar dacă începe să crească ploaia în intensitate pe ecranul televizorului apare discretul mesaj „lipsă semnal sau semnal slab”. Prognoza e atât de sensibilă încât detectează și o stropeală de 3-5 minute.
Dar pentru asta plătim noi abonament radio-tv.

Cine are părinți...

2011-12-13T08:35:00.002+02:00

Ești copil atâta vreme cât încă mai ai părinți.
Cât ai părinți, oricât ți-ar fi de greu, oricâte greșeli ai face, și de-ai fi criminal în serie, există cineva pe lumea asta care, fie de știi ori nu, chiar de-ți face sau nu reproșuri, va spune „gata, hai că vedem noi ce-o să fie” și te va mângâia cu privirea, cu glasul, cu gestul, cu inima.
Apoi devii adult.
Sunt copil făcut cam târzior, în a doua generație de ceaușei, nedorit în primă fază, dar foarte iubit apoi. Tata a plecat când nu împlinsem 26 de ani. Îmi spunea: „Tată, datoria părinților e față de copii, nu față de părinți; copiii îi faci că vrei, de ei ești responsabil, pe ei trebuie să-i ajuți mai întâi. Să-și facă o casă, să-și crească copiii. Îi ajuți și pe părinți, dar mai întâi pe copii”. N-a apucat să mă ajute. Știa ce va fi, uneori am impresia că și-a dorit asta; n-ar fi acceptat ca boala să-l facă să fie tocmai el cel care are nevoie de ajutor. N-am apucat să-i spun că-l iubesc.
Mama și-a propus, imediat după pierderea lui, să mai trăiască șapte ani, să poată fi împreună și după. Și mama s-a grăbit, a plecat cu cinci luni mai devreme decât planificase, Mi-am aniversat 32 de ani făcând mâncare pentru parastasul ei de trei săptămâni; de-atunci ziua mea nu-mi mai place.
Astăzi e ziua mamei, împlinește iar 62 de ani. A 12-a oară.

Perspective. Poze

2011-12-13T08:33:00.003+02:00

Schimb confort urban pe libertate rurală (186). Week-end de decembrie cald

2011-12-12T12:29:00.001+02:00

A mai trecut un week-end, sfârșitul de an se apropie și drag îmi e de vacanța ce va veni; de n-aș avea atât de multe de finalizat, mai c-aș intra în starea de relaxare ante-concediu. Deocamdată însă trebuie să mai aștept. Și nu știu de ce mă paște gândul că tare inconstant voi scrie pe blog până la jumătatea lui ianuarie.
Aveam programat pentru sâmbătă să mut niște trandafiri buchetari, să mai amenajez una-alta prin curte. De dimineață, mă trezesc eu hărnicuță, pusă pe schimbat decor și brusc mi se pare că cineva îmi impune să fac ceea ce era planificat. A, da? Nu vreau na! Așa că m-am apucat să răstorn dormitorul - o curățenie generală în amănunt, că tot ziceam că o să spăl doar geamurile (gata și ele, spălate în echipă cu copilul nr. 2). Apoi am dezmierdat baia cu spirit de răspundere, de la curățat rosturile faianței și gresiei la pus anticalcar pe inoxuri și mândră am fost de rezultat.
Duminică m-am ocupat de bibliotecă; nu era necesar, dar zău îmi place, aranjatul cărților e pentru mine relaxare, festin, ritual. Pun muzică tare, cânt, dansez printre piramidele de cărți, stau jos turcește și fac planuri, schimb ordinea rafturilor, mai citesc ceva, iar cânt, mai scriu, ocolesc mâțe negre, fac focul, verific cutiile cu sârme cabluri carduri pini, mai dansez, sortez hârtie, cartoane, plicuri, inventariez nenumăratele chestii de scris, ascut creioane. Drag mi-a fost și zău îmi place schimbarea din decor. În ritmul ăsta, probabil în week-end-ul ce vine o să m-apuce schimbările prin extindere.
În timpul derulării operațiunilor, când și când mai trăgeam câte o tură prin grădină și curte să văd dacă s-a ridicat ceața, cum pică umbrele, ce mai fac vulpile din lizieră, ce păzește Hades; Mașa, cu mine – Jinx și Zombie au dormit toată ziua pe blana de oaie, abia pe seară au binevoit să iasă și ei. Castor și Grasu – fix în picioarele mele, cum e și firesc: ei merg pe aleea betonată, eu – alături, pe pământ. Grasu cu o minge, provocator. Mă joc cu el. Hades, la curse. Și cu el mă joc. Castor însă n-a avut nevoie de mine: după tratamentul pentru reumatism are acum băiatul iar mobilitate și ca atare și-a reluat distracția preferată: urcat pisică în copac după ce-o sperii lătrându-i brusc în urechi. De astă dată, Mașa a fost aleasa. S-a speriat mititica, l-a scuipat, a fugit. Dar cum uita repede și venea după mine, ticălosul de câine iar o speria. Și iar. Și iar. Până când mâțuca, plină de ciudă, s-a refugiat în casă.
Plan de realizat anul acesta – schimbarea cărții de identitate cu domiciliul la sat (încă am buletin de oraș). O să fiu tare mândră când se va îndeplini: voi fi rurală în mod oficial.

Trei pe o blană. De oaie

2011-12-12T09:37:00.004+02:00

Duminică

2011-12-12T09:36:00.000+02:00

Pisici în bibliotecă

2011-12-12T08:47:00.004+02:00

Anticipând Crăciunul

2011-12-09T12:54:00.002+02:00

La vremuri noi, colinde noi, că de Hrușcă mi s-a luat de un mileniu, iar de Fuego de când l-am auzit prima dată.

Micile bucurii care ne colorează viața

2011-12-09T12:24:00.002+02:00

În acest capitol se înscriu achizițiile recente:
* o găleată metalică pentru scos apă din puț; am avut o singură dată nevoie, acum aproape doi ani, și ne-am descurcat cam greu (a fost picat curentul toată ziua, exact de 1 ianuarie)
* o găleată roșie cu capac în ton, pentru apă, că cele două albastre nici n-aveau capac, nici nu se asortau cu locul de masă, ci doar cu bucătăria (cu alte cuvinte, domnul meu și fiica lui cea mică le utilizează pentru a duce găinilor mâncarea)
* o mătură din paie, cu coadă; nu mai folosisem vreodată, așa că acum am senzația c-am inventat apa caldă
* o minune de scaun verde pentru grădină, ergonomic, ușor, prevăzut cu sertar în care să fie depozitate oreșce unelte; se poate pune pe pământ invers și atunci devine un fain suport de genunchi protector
* un organizer adus de Moș Nicolae cu planificări de vaccinuri și deparazitări la animale, program de plantare diverse și spațiu generos de scris experiențe și memorii (sper să nu uit unde-l pun).

...Și apoi continuăm sezonul

2011-12-08T16:10:00.006+02:00

Dacă e decembrie, deschidem sezonul la calendare...

2011-12-08T16:05:00.006+02:00

Azi mă-nervează

2011-12-08T09:00:00.001+02:00

* pupezele care te agaţă pe stradă să-ţi dea pliante diverse
* scriitorii de tipul trei într-unul ca cafeaua, poet, prozator și critic; și eseist, și dramaturg, dar asta ca bonus +2
* tipele care umblă în colanţi fără chestii lungi pe deasupra
* coada aglomerată de la finanţe, când există dozatoare de bonuri de ordine, dar nu ţine nimeni cont de ele
* asistenta medicei mele de familie că e infatuată şi nu crede că soarele nu se învârte în jurul ei
* medica mea de familie care pleacă în Franța de la 1 ianuarie; mă bucur pentru ea, dar tot mă-nervează, că n-am de unde să iau un alt medic la fel de simpatic
* cei care-și scriu pe cartea de vizită înaintea numelui „dl/d-na”
* părul meu, c-a crescut și n-am chef să-l tund
* sutele de mailuri prevăzute cu ppsuri pe care una lume consideră că-i musai să mi le trimită, când eu oricum n-am Office
* hardul că are baduri fix pe final de an.

Ce-mi place azi? Flash pen-ul nou, roșu, de 16GB.

Schimb confort urban pe libertate rurală (185). Povestiri pe o temă dată: reciclarea

2011-12-07T14:07:00.001+02:00

Nici nu ne mutasem bine și am inventat recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor; era modul meu de a scădea amprenta ecologică a casei, știind din start că vom avea un consum crescut de energie electrică. În primă fază duceam cuminți gunoiul sortat și el ajungea de-a valma în mașinile cu „măr mușcat ține curat”; nu asta era soluția. Am început să caut. Să întreb. Să mă întreb. După doi ani, am ca target obraznic să nu producem gunoi. Deloc.
Cumpăr produsele și ținând cont și de ce va rămâne după folosirea lor. Legume conservate luăm din cele la borcan din sticlă cu capac și filet (taman bune pentru pus apoi în ele murături și dulcețuri), conserve de ton luăm doar un anume fel – iar cutiile ajung pălăriuțe pe tevile gardului -, berea și vinul – la sticle returnabile, zahărul, orezul și făina – cu ambalaje din hârtie.
Am început să ocolesc plasticul, refuz punguțele bonus la cumpărături, refuz pliantele oferite pe stradă (evident că mai și adaug „dacă n-ațí mai da pungile gratis, nici natura n-ar mai fi așa sufocată de gunoaie” sau “domnișoară, nu vreau să fiu părtașă cu dumneata la uciderea unor copaci nevinovațí pentru spamul ce-l oferi acum”). La apartament aveam o colecție de pungi și punguțe și mă întreb la ce oare îmi foloseau; acum nu mai am și nici că-mi lipsesc; am în schimb pungi mai mici sau mai mari din hârtie, sacoșe din pânză și din fâș colorate, inscripționate vioi și de ochi bucurătoare.
Avem un colț dedicat fierului vechi, o găleată metalică pentru cioburi de sticlă, un sac (rămas de la crănțănelele câinilor) strângător de doze, capace și cutii din aluminiu (se mai întâmplă); hârtia suplimentară (avem prostul obicei de-a cumpăra încă ziare și reviste) îi bucură pe vecini, iar peturile, bateriile, becurile și acumulatorii stricați îi ducem la Auchan, la centrele speciale de colectare. Aparatură electronică n-am avut decât funcțională, așa că am donat-o în scop de utilizare, altfel ar fi ajuns la marea debarasare.
Reziduurile biodegardabile fie le bucură pe doamnele găini, fie ajung la compostare sau la ars.
Metalele și sticla merg la centrele de colectare, rar mai ducem tot acolo și hârtie sau carton. Gunoiul propriu zis a scăzut considerabil ca volum, îl ducem acum rar (cam la o lună – o pungă „de-un leu”) și constă în ambalaje incerte sau mixte (plastic+sticlă), tetrapak, plastic de toate națiile și polietilenă. În rest, orice reziduu se poate arde îl ardem, de la cârpe la hârtie cu grăsime, uscături vegetale, coji de nuci și de cartofi, fân din cotețele câinilor.
La groapa de gunoi a orașului, deșeurile se amestecă oricum cu gunoiul menajer, apoi se ard și la final reziduurile se îngroapă. În preajmă nu-i nicio pădure, sunt kilometri sterpi și arși, un peisaj dezolant bătând în deșert. Și atunci mă întreb: oare n-ar fi mai bine să ardem noi, lângă pădure, polietilena, plasticul, tetrapakul și ce mai poate fi ars, ținând cont de faptul că deșeurile nu sunt nici amestecate, nici pervertite cu grăsimi și că oxizii de carbon sunt absorbiți rapid de copaci? Impactul asupra mediului ar fi mai mic, cenușa „de rea” are și ea rolul ei – se pune peste rugii și bălăriile de pe șanțuri și pe lângă gard ca barieră protectoare, iar resturile incinerării ar fi considerabil mai puțin voluminoase.
Hm! Și cu resturile incinerării ce facem?!

Plouă. Cu Ion al lui Rebreanu

2011-12-06T14:47:00.001+02:00

Plouă și mi-e tare drag, pământul e setos, trage tot, nimic nu curge la vale, cele mai bine de trei luni de secetă l-au secat.
Plouă mocănește, mâțele negre pictează lăbuțe pe pardoseală și lenjerii.
Copaci s-au dezbrăcat, hainele lor se lipesc de tălpile bocancilor și-s purtate involuntar în casă.
Plouă și e rece, plouă și e umed, plouă ploaie invocată și multașteptată.
Prietenul meu real Remus are ochii albaștri și i-a sedus pe cei doi prieteni imaginari ai mei; în mod normal cu el împart vocile din capul meu. Azi însă țin una numai pentru mine: Ion al lui Rebreanu, care-mi spune dojenitor cu-o voce plină, colindătoare prin toate cotloanele minții mele: veeezi, și ziceai că nu pricepi de ce atâtea sacrificii pentru pământ...
Plouă și mă bucur.
Plouă.

Schimb confort urban pe libertate rurală (184). Hm!

2011-12-06T12:25:00.001+02:00

Constat neutru că s-a dat startul la sărbători, ornamentele de Crăciun au împânzit case, pomi, garduri, foișoare și alte construcții pe lângă care trecem zi de zi; unele mai frumoase, altele mai zorzon, vizual vorbind au impact dar pe mine una nu mă fac să intru în aerul de sărbători.
Curățenie generală n-am făcut și nici nu fac (am în plan doar spălatul geamurilor anul ăsta), decoratul de Crăciun o să-l facem pe 23-24 decembrie, iar acum stau cu ochii pe cer în speranța că sâmbătă voi putea să mai transfer, mut, reamenajez oareșce chestii printre flori, că seceta mi-a dat peste cap toate planificările. Dacă am timp; și chef. Dacă nu, toamna viitoare.
Ca să nu treacă vremea fără urme prin curte și grădină – ce fain e când după un week-end liber decorul se schimbă în bine - am aranjat zona de lângă nuc, asta după ce-am ars minuni uscate recuperate de pe moșie. Am nivelat pământul, am strâns sub formă de grămadă lemnele ce fuseseră programate pentru țuica domnului meu – își făcuse omul rezerve strategice, dar n-a avut nevoie nici de un sfert din câte strânsese -, am dus butoiul de-acolo și zona arată liberă și îngrijită iar mie mi-e tare drag de ea. Satisfacerea instinctelor piromane (cam șase ore am tot ars minuni, de-a trebuit seara să duc patru găleți cu apă ca să sting jarul) a fost bonus. Am strâns și pus la adăpost uneltele agricole, am făcut prin curte ordinea de dinaintea zăpezii, prilej cu care l-am supărat pe Grasul, că nu mai are în zonă bolovani, iar jucăriile s-au împuținat considerabil.
Timpul trece când prea repede, când prea greu, fac și refac planuri cu semințele de flori, altfel - sunt cam sucită. Anul care se pregătește să plece a fost unul straniu, neobișnuit și nu tocmai ușor. Vreau altul. Mai bun.

Schimb confort urban pe libertate rurală (183). Revelații

2011-12-05T13:39:00.000+02:00

Făcând o retrospectivă – că așa se întâmplă în prag de iarnă, ai timp pentru analize critice - am realizat că de când ne-am mutat printre electrocasnicele noastre au bântuit virusuri necunoscute generatoare de găuri în buget grație curentului electric de țară care vine cu noduri și scame, asta când nu pică de tot, cum s-a întâmplat ieri, timp de vreo zece ore:
au cedat nervos două televizoare Grundig, același model – unul se făcea roșu și amuțea, celălalt devenea verde și sonorul creștea la maximum în funcție de chefurile lor imprevizibile – și le-am înlocuit cu unul nou și drăguț
receiverul de antenă parabolică a trebuit dus la reparat – în garanție fiind – după o furtună responsabilă, caz în care nu era asigurat
aspiratorul a decedat pe altarul artei, am luat un altul (nenea specialistul mi-a recomandat un aspirator de apartament numai bun pentru parchet laminat dar doar atât, ghidat fiind de stilul meu nu tocmai rural probabil) mai mic, mai prost, care și el a ajuns deja la doctor, tot în garanție
am schimbat monitorul (din rațiuni de spațiu) și ferăstrăul circular plus rindeaua electrică din motive de deces
am cumpărat patru pompe, două de apă murdară, două pentru hidrofor (una, și ea resuscitată în garanție).
Dacă la lista de mai sus adaug achizițiile specifice curții – drujbă, motocoasă, stabilizator de tensiune, pistoale de vopsit și alte minuni de care am uitat – și casei – calorifer electric, cană și ea tot electrică, plus alte minuni, îmi dau seama de ce n-am avut cum să cumpărăm programata centrală pe lemne și că, de fapt, mai bună ar fi, de-am avea cu ce, o investiție în panouri fotovoltaice. Şi-am scădea şi amprenta ecologică.

Schimb confort urban pe libertate rurală (182). Când vine vremea covoarelor

2011-11-28T17:12:00.000+02:00

La apartament fiind, visam că, atunci când voi avea eu casă pe pământ, n-o să mai accept urmă de covor sau de perdea, ba chiar îmi imaginam geamuri duble la ferestre, între care să fac eu expoziție de nimicuri. Nu mă gândeam că geamurile vor trebui deschise pentru aerisire, așa că fantezia cu expoziția a picat din rațiuni practice (în mintea mea, aerisirea să făcea via ușa de la intrare; pertinentă ideea, dar numai în cazul în care mi-aș fi dorit câini cazați pe fotolii, ceea ce n-a fost și nu e cazul, și așa uneori mi se pare c-avem o turmă de pisici, că prea ocupă orice loc fain). Perdele n-am pus – și nici nu intenționez s-o fac, mai repede plase antigângănii zburătoare -, dar jaluzelele s-au dovedit obligatorii cum a dat vara, așa că în astă privință n-am stat pe gânduri.
În dormitoare am pus de la bun început carpete mai țesute, mai persane, toate cu rol colorat-decorativ în primă fază, care curând s-au dovedit și utile; când a venit iarna, am îmbrăcat biblioteca responsabil și holul cât să pot merge desculță la baie. Duminică, după aproape doi ani, a venit vremea să schimb mocheta din bibliotecă în covor din lână și să pun covoare în extindere și în locul de masă.
Da, se simte diferența de confort termic și nu mă întreb de ce n-am făcut-o până acum (covoarele le aveam oricum, sunt cele de la apartament); conform zicalei ”ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple și n-o să-ți placă”, am ajuns ca acum să nu-mi mai doresc pardosele nude. Și ce cald e...

Brumă. Poze

2011-11-28T10:21:00.004+02:00

Lumini și umbre. Poze

2011-11-25T08:35:00.009+02:00

Vocea Lumii

2011-11-24T13:32:00.000+02:00

Zalex, ce spui de mica Adele?

Happy

2011-11-24T09:56:00.001+02:00

Sfârșitul de an este mereu aglomerat pentru mine, dar compensația – o minivacanță de sărbători – mă face să văd luminița de la capătul tunelului în culori calde.
Și când viața se mai colorează suplimentar, sunt happy, ca azi. Am boxe noi – negre – și un cititor de carduri tot nou și tot negru. Investiția – mică; bucuria – nespusă.
Negru colorator de viață.

După douăzeci de ani

2011-11-24T08:21:00.000+02:00

Tacit

2011-11-23T10:10:00.001+02:00

Obiceiuri de Crăciun la românii de consum, of-of, măi-măi

2011-11-23T09:52:00.003+02:00

De două ori pe lună musai să mergem în hipermarket pentru cumpărături mai numeroase, în cazul dat hrană de la pet shop pentru mamiferele din dotare. La penultima aprovizionare, deja în Succes (fostul Pic) era toată zona de la intrare plină de decorațiuni pentru Crăciun, cele mai vizibile fiind suporturile sclipicioase de lumănări și îngerașii bibilou chicioși. Ca ultim răgnet în materie era expusă o păpușă urâtă din cârpă și cauciuc recitatoare de Tatăl nostru; lângă ea, mai vechea chicioșenie păpușească declamatoare de Înger, îngerașul meu; în proximitate, brazi din plastic verde-gri-reciclat, globuri din plastic, ghirlande plasticoase, coronițe americănești pentru ușă, ați ghicit, tot din plastic. Cât de fantastic e în plastic/În plastic e fantastic. Până şi oamenii parcă devin de plastic – uniformi, în serie, rezistenţi la orice stimul exterior care nu se încadrează în trend, dar empatici la ce-se-poartă-în-sezonul-ăsta.
Ieri, la Auchan – scene parcă din același film, cu bonus ediții de sărbători la ciocolate, bere și alte chestii comestibile, brazi vii în ghivece – afară – și Last Christmas bâzâit de George Michael din difuzoare; atât de plină de paraziți era recepția că m-a dus cu gândul la parodia Cârcotașilor (în traducere aproximativă - Crăciunul trecut mi-am omorât pisica, a fost o zi foarte proastă, l-am omorât și pe Grivei). E 23 noiembrie, până la Crăciun mai e mai bine de-o lună și eu deja încep să mă satur de acest gen de comerț.
Aștept tradiționalele și geto-dacele: Crăciunițe cu fuste două dește sub dumneaei, Hrușcă leruind tânguit și omniprezent la radio, cerșetorii cu căciuli de Moș Crăciun colindători prin Piața Milea măritată Tricolorului, Singur acasă pe toate programele tv comerciale în același timp și sms-urile kilometrice cu virgule între subiect și predicat vorbind despre liniște sufletească, mântuire, alinare, smerenie și Doamne-ajută.
Că asta pare să însemne de la o vreme Crăciunul la români.
Sănătate!

Schimb confort urban pe libertate rurală (181). Apatie

2011-11-22T09:11:00.001+02:00

Mă înnebuneşte cum miroase astă toamnă, în fiecare dimineaţă altfel, cum arată astă toamnă, covor de frunze, altul zi de zi, ceață-n ochi sau brumă pretutindeni și răsărit pe picior de plecare la serviciu, cum sună ăst final de toamnă, păsărele gureșe și vuiet stins de vânt în pădure. Cerul s-a travestit în pictură impresionistă, pământul și pomii sunt îmbrăcați în alb la prima oră iar eu n-aș vrea să mai plec de-acasă, cu atât mai mult cu cât în fiecare an, în astă vreme, am mult prea multe de făcut.
Grădina vegetează, curtea are decorul static, doar că am strâns lămpile solare cărora plănuiesc să le schimb locurile, încă nu știu exact unde, și a picat toamna pe pământ, așa că a trebuit greblată. Activitățile sunt sporadice și se concentrează pe dus lemne în casă, făcut focurile în sobe, urmărit flăcări jucăușe prin geamul sobei din bibliotecă sau umbrele de pe pereți și iubărit animăluțe, în special mâțe negre de canapele acaparatoare.
Găinile sunt grase, câinii mari au iarăși probleme cu reumatismul și i-am trecut pe pastile, Hades tremură ca posedatul, dar nu se lasă îmbrăcat nici mort. Zombie își petrece mai tot timpul dormind în bibliotecă, Jinx bântuie departe pe coclauri de câte ori scapă din casă, iar Mașa a descoperit tunelurile din lucernă; frecvent trage câte o porție de somn acolo și vine plină de urme de flori uscate. Mâțuca a învățat mai nou să prindă și vrăbii – și pe astea le mănâncă -, a demarat o colaborarea fructuoasă cu Gonzales (adică acum n-o mai atacă domnul cocoș, doar o ignoră) și explorează interesată cuibarele urât mirositoare, dar posesoare de ou roșu de lemn ce trebuie educat strașnic.
Vinul e tot must dulceag și bun - n-o să-l mai apuce vinificarea -, domnul meu se sacrifică cu țuica neroasă - se strâmbă, comentează, dar rezistă eroic -, nucile deja curățate sunt foarte gustoase, cum gustoase sunt pufarinele și pufuleții din ritualul de seară din dormitor, la televizor, asezonate cu mustul încă nefermentat.
Gândul îmi zboară des la ce-am greșit în sezonul trecut de grădinărie și ce mi-ar plăcea să fac în cel viitor, fac și răsfac planuri în minte și când și când mă mai lovește câte-o revelație: ce fel de agricultori suntem noi când n-avem nici măcar un dovleac, un porumb, o floare a soarelui cultivate pe moșie?!
Mi-e dor să alerg un zmeu.

Azi - Ovidenia

2011-11-21T16:29:00.000+02:00

21 noiembrie. E Ziua Lupului, Anul Nou dacic; acum se termină toamna și e Pragul de iarnă premergător Capului de iarnă – de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie. Se deschid cerurile, animalele vorbesc, comorile ard, se fac vrăji, se ung locurile de trecere cu usturoi. Este o zi a focului, a luminii.

Timp liber

2011-11-21T10:58:00.001+02:00

Cred că noțiunea de timp liber nu mai există decât ca definiție a timpului când nu ești la serviciu. Locuiești într-un apartament. vii acasă, te speli/schimbi, pleci la șoping sau cu prietenii. Unde e libertatea? E cea de a alege între două mărci de pantofi sau între trei crâșme? Sau între cele 100 de programe tv din care nu te uiți de obicei decât la 5-6?...

D-amoru' artei. Contre-jour

2011-11-18T12:45:00.003+02:00

Cărţi, plaivaze, teme şi pisici negre

2011-11-18T08:27:00.001+02:00

Avem pisici bibliofile, asta e clar. În afară de faptul că biblioteca e, de departe, încăperea lor preferată fie vară, fie iarnă, felinele noastre își exprimă explicit dragostea de cuvânt tipărit. Dacă Zombie de obicei se rezumă la culcatul pe cărți – de preferință deschise -, Jinx le bate și fură semnele de carte, Mașa e de departe cea mai împătimită. Doarme pe rafturile bibliotecii – adoră DEX-ul -, face ordine lună pe-acolo, îmi gustă cărțile de lângă pat - multe coperte stau martore ale interesului livresc al mâțucei – citește mărunt semnele de carte, vânează, fișează și educă orice tipăritură și, mai mult, apreciază și operațiunea scris, cu accent pe ustensilele utilizate în acest scop. Creioanele sunt preferatele ei dar, cum doar eu le utilizez, şi nu mereu, se mulțumește și cu pixurile. Mașa l-a ajutat pe copilul nr. 1 la tema pentru rusă (adică a mâncat din ea, confirmând scuza elevului cu „mi-a mâncat pisica tema”); nici pe copilul nr. 2 nu-l neglijează, ba îl sprijină constant prin lăbuirea fermă a pixului în timp ce-i utilizat la scris teme, operațiune pisicească ce are ca rezultat cerceluși și curcubeie artistice pe coala pragmatică, îmbunătățind-o măiastru. Pe domnul meu îl protejează de ispite și-i subtilizează discret pixul cu care scrie punctajul la canastă (adică prinde pixul în gură și fuge cu el într-o zonă sigură), iar mie îmi aduce din suportul de lângă pat în pat tot ce găseşte pe-acolo.
Figaro, motanul dungat pe care l-am avut, nu acorda interes nici cărților, nici ustensilelor de scris. De vină să fie culoarea neagră a pisicilor noastre actuale?!

Ce mai face Figaro

2011-11-17T12:18:00.001+02:00

Patriotism în week-end

2011-11-17T09:50:00.000+02:00

Sâmbătă, înainte de prânz, toți patru acasă; domnul – prin curte, „doamnele” - prin casă, la programul administrativ săptămânal. În aer – ciripit obraznic de păsărele, pe pământ alergătură de pisici negre şi lătrături provocatoare.
Dinspre sud, miros rece de toamnă pe final, dinspre vest – foşnet de pădure-n adiere blândă şi gust de nucă gravat pe cerul gurii, dinspre est, de la casa preotului – voci ca un zumzet vesel ale muncitorilor ce întindeau polietilena pe acoperiș. Dinspre nord, unde la vreo 400 de metri creşte o altă casă, un muncitor fluiera vesel o melodie cu aromă de Deșteaptă-te române.
Pe la 10, dinspre nord, din boxe se aude: Un cântec istoric ne-aduce aminte,/Că frații în veci vor fi frați./Un cântec de luptă bătrân ca unirea, / Voi compatrioți ascultați...
Până după ora 12, Treceți batalioane române Carpaţii am ascultat, în diferite interpretări, de la Furdui-Iancu și Veta Biriș la un cor bărbătesc. Și am cântat, uitându-mă când și când la steagul de pe chioșc care s-a cam decolorat și ar trebui schimbat.
Linişte liric-patriotică.

Pisici negre. Poze

2011-11-17T08:29:00.011+02:00

Jinx și Mașa, in&out.

Mașa in & out. Poze

2011-11-16T14:22:00.011+02:00

Schimb confort urban pe libertate rurală (180). Vaccinuri

2011-11-16T08:33:00.002+02:00

Sâmbătă a venit veterinara cu vaccinatul, că aici așa e modelul, înaintea colindului de sărbători se vine în noiembrie cu vaccinatul antirabic. Mă avantajează tradiția asta a satului că ne scutește de oareșce complicații cu adus vet-ul acasă, că oricum nu stresăm noi dihăniile să le băgăm în cutii și să le ducem cu mașina în oraș la cabinet (să nu mai spun că e și mult mai ieftin). Castor și Polux au fost cuminți de parcă nu ar fi înțeles ce li se întămplă, dar cu Hades a fost destul de complicat: s-a prins repede despre ce e vorba, s-a refugiat la lemne și tremura rău. N-am reușit să-l vrăjim, tehnicianul nici gând să se poată apropia de el, așa că doamna doctor a trebuit să presteze cu mânuțele din dotare operaținunea vaccinat dihanie neagră și ubicuă ținută de domnul meu; oricum cățelul a fost stresat și am eu impresia că data viitoare va ști cum să-i primească pe doctoră și pe tehnicianul personal, sper doar ca ei să nu încerce să intre în curte imediat după ce au sunat, așa cum am văzut că se cam poartă.
Zombie n-a avut niciun stres, Jinx a avut tendința să atace, de control, dar l-a potolit R., iar Mașa n-a servit, pentru că ea are propriul program de vaccinare. Degeaba a încercat tipa să mă convingă că se poate face antirabicul după trei luni, ba chiar că e indicat, schema de vaccinare prevede antirabicul la șase luni. Cum pupăza are doar patru, am spus nu, mulțumesc. Straniu mi s-a părut că n-a întrebat dacă animăluțele sunt deparazitate, dacă sunt sau nu vaccinate, măcar antirabic. Trupa de șoc avea azimut vaccinarea obligatorie, ce conta dacă a mai fost sau nu făcută vreuna de curând.
Câinii sunt niște ticăloși mofturoși la mâncare, Hades e obraznic și gelos, Grasul consideră că bolovanii-bordură de la bechtelul meu sunt jucăriile pe care eu le așez acolo doar ca să-i fie la înde-gură sau înde-labă lui, iar Castor e un drăguț, mă însoțește pas cu pas prin curte și grădină sau mă asistă înțelept când am activități diverse pe terasă sau în chioșc.
Zombie bântuie el știe pe unde și vine cu căpușe la superofertă, umblă și Jinx telelelu, dar mai prin preajmă și aduce doar turiță, Mașa sare gardurile dar nu se îndepărtează de curte decât când îl urmărește pe Jinx, și nici atunci prea mult. E o continuă agitație Jinx-Mașa, se joacă, se scuipă, se aleargă, se vânează în același măr, iar se scuipă, se supraveghează reciproc, se mușcă, zgârie, scuipă, bat, mănâncă și dorm împreună, iar se scuipă, cert este că majoritatea timpului sunt cam în același loc. Jinx continuă să vâneze păsări, șoareci, cârtițe, îi prezintă mâțucei prada (de fapt, i-o aduce pur și simplu, că el e un domn și nu mănâncă așa ceva) apoi o lasă pe ea să facă ce-o vrea. Și domnișoara a vrut să vâneze ea, iar rezultatul s-a concretizat în trei șoareci prinși prin grădină, toți aduși foarte vii pe terasă, cu intenția de a-i duce în casă unde să-i vâneze în continuare. Sâmbătă a venit pe timp de zi cu unul (noroc c-a văzut-o copilul nr. 2 când l-a prins, că altfel nu-i închideam fetei ușa, dacă i s-ar fi făcut frig?) și m-am amuzat cum își apăra prada mârâind pe oricine trecea prin preajmă, dar duminică seară chiar m-a supărat: aproape de 10 a țâșnit afară, a sărit pe gard și a dispărut. Peste vreo cinci minute s-a întors cu un șoricel roșcat care chițăia tare săracul, spre deliciul Mașei și întru cutremurarea mea; faptul că n-am lăsat-o cu el în casă a surprins-o, dar s-a repliat rapid și s-a dus cu el la locul lui Zombie, unde l-a mâncat. Luni iar a venit cu un șoricel roșcat, ziua și prada.
Că motanii au învățat-o să vâneze mă bucură, dar nu puteau s-o învețe și să nu mănânce dihania vânată?!

Alee policromă. Poze

2011-11-15T11:23:00.006+02:00

Schimb confort urban pe libertate rurală (179). Pregătiri de iarnă în așteptarea ploilor de toamnă

2011-11-15T08:04:00.001+02:00

S-a răcit vremea și diminețile miros acum fiecare altfel, uneori mai a frig și-a iarnă, alteori a toamnă de pământ înmiresmată. Pădurea trece din galben pur în oranj ton rupt, liziera e maroniu-arsă, pomii din grădină s-au hotărât în sfârșit să se dezbrace, iar în casă miroase a gutui, e liniște împăcată și căldură de foc viu. Îmi place diferența de temperatură afară-în casă, când intru mă învăluie o împăcare generatoare de zâmbet și deja gândul îmi zboară tot mai des spre sfârșitul de an, mai ales că de sâmbătă seara am deschis și sezonul de canastă.
Chiar dacă ziua, ca ore lumină, e mai scurtă, parcă timpul nu mai curge așa repede, lista de pe frigider cu „de făcut” nu mai e la fel de generoasă și cele două zile libere petrecute activ zău de nu se văd, se simt.
În curte am început pregătirile pentru zăpada ce va să vină destul de curând – deja joi și vineri a fulguit vag –, zona în care au fost flori e curățată, lemnele sunt puse la adăpost, rumegușul e strâns sub formă de grămadă ordonată și așteaptă să devină material antiderapant, vizuinele lui Hades care amenințau să se prăbușească peste bleguța de Mașa au fost acoperite cu pietriș, iar conductele de apă sunt golite și pregătite de iarnă.
Am măturat frunzele căzute – zeci de roabe duse fie la compost, fie puse pe lucernă, să devină până în primăvară cald îngrășământ -, am strâns de prin curtea păsărilor tot în scopul pregătirii pentru zăpadă și am demarat demontarea gardului dintre curte și vechea curte a păsărilor; zona eliberată deja face ca spațiul să se deschidă considerabil (urmează să mutăm – zău de știu unde – mândrele cutii pe care le mai are încă domnul meu) și deja îmi fac și-mi refac planuri cu ce flori și unde voi planta pe-acolo, unde și câte băcuțe vor crește sub sălciile din jurul lacului. La capitolul flori, am mai plantat o tufănică mică și gabenă primită și în sfârșit știu unde vom muta trandafirii buchetari roșii: între cedru și arțarul canadian.
Stratul gros de lucernă și frunze uscate pus întru protecția plantelor e o isipită de nerefuzat atât pentru câini, cât și pentru pisici: care cum are vreme, vine și sapă responsabil în el, iar Grasu a reușit chiar să scoată din arpagicul plantat, de altfel, destul de adânc. Așa că am fost obligată să pun pe deasupra crengi cu țepi – trandafiri, zmeură –, spre dezgustul motanilor și suprinderea Mașei, că domnii câini nu-s prea impresionați: înainte să se culce pe stratul cald și plăcut mirositoriu înlătură dezgustați capcanele înțepătoare, oftează adânc și se răstignesc la soare.
Lucrările de toamnă în grădină avansează domol spre deloc, domnul meu a scos prazul și sfecla roșie – ultimele recolte - și a truns zmeura. Cum săpatul o să-l lăsăm pentru primăvară – cu furca dreaptă, facem experimente -, pe pământ am lăsat tulpini, frunze și am pus rumeguș, cenusă și gunoi de la găini. Acum (încă) aștept ploile de toamnă.

Poze amestecate

2011-11-14T15:53:00.008+02:00

Pădurea, că tare-mi place, mândrul suport tv făcut de domnul meu, dovada – moartă - că-n lanțul trofic motanul e mai sus decât cârtița și o parte e recoltei de sfeclă. Roșie.

Trei mâţe negre în casă. Poze

2011-11-14T12:24:00.010+02:00

Schimb confort urban pe libertate rurală (178). Parțial succint

2011-11-11T09:08:00.001+02:00

* Scriam cu ceva vreme în urmă despre proiectul domnului meu – suportul pentru televizor şi receiverul de antenă parabolică. A bibilit la el vreo două zile, nu-i impecabil, dar arată bine şi, ce-i mai important, e nesperat de util; graţie lui parcă dormitorul s-a mărit și mai e domnul suport și tare prietenos întru folosire: privirea pică fix unde trebuie pe ecranul televizorului, telecomenzile reacţionează prompt făcând exact ce-ţi doreşti în momentul în care-ţi doreşti, nu mai există colțuri de măsuță care să-ți amenajeze vânătăi. Din momentul în care l-a montat am reacționat de parcă fusese acolo mereu, semn că mă obișnuiesc repede cu binele și foarte binele. De-aş fi ştiut mai demult...
* Grădina e în stand by, atâta vreme cât nu plouă clar nu-i chip să ne apropiem de ea decât întru strâns urmele fine de chestii uscate şi întru ars diverse. Am reușit să adunăm nucile – mai bine de-o lădiță -, să plantăm cedrul și două crizanteme de la Daiana, am cumpărat găleți – două, albastre, una de 5, alta de 10 l; de doi ani îmi tot propun și tot uit, ca dovadă că nu erau obligatorii – și folie antiîngheț pentru parbriz și lunetă – două modele diferite, să vedem care-i mai utilă; sunt foarte eficiente amândouă, s-a văzut asta de la prima utilizare: cum le-a pus seara domnul meu pe mașină, cum au crescut temperaturile nocturne la valori pozitive și așa au rămas și acum.
* În week-end am umblat teleleu, am trecut prin Ghimpați – și-am înțeles acum de ce mi se părea un fel de Roșiori, e tot un pui de nod, dar nu de cale ferată, ci rutier – și Clejani – taraful cred că era plecat, nu l-am auzit -, dar am auzit, la propriu, câinii în Giurgiu. Doi, unul în casă, unul afară, ba ca bonus i-am și văzut, cu unul m-am și jucat. Dunărea n-am auzit-o, dar nici ea nu ne-a auzit pe noi, așa că suntem chit.
* În ultima vreme îmi doresc, din ce în ce mai tare, un cal cu care să fac... nimic. Nu-mi mai ajung caii verzi de pe pereți; să fie un semn de împământenire?!

Nedumerire revoltată

2011-11-10T13:24:00.000+02:00

De ce majoritatea editurilor consideră că departamentul corectură e un moft, nu o necesitate? În loc să prind ideile, eu urmăresc dezacordurile, virgulele puse aiurea, greșelile de culegere. Mai citește în aste condiții!

Când e soare. Poze

2011-11-10T08:15:00.002+02:00

Maşa şi duşmanul

2011-11-09T11:50:00.004+02:00

Multe sunt pericolele ascunse de care ne apără Maşa în casă, începând de la apa în care sunt puse crenguţele de rozmarin – care trebuie vărsată prompt, să nu genereze umezeală sau chiar igrasie – la muştele ameţite ce trebuie prinse imediat – se ştie că-s vectori a numerose boli -, chiar sărind pe tastaură sau dărâmând vrafuri de cărţi; petele, găurile, umbrele, butoanele şi ele trebuie măcar educate. Dar cei mai aprigi duşmani de care ne apără Maşa sunt ciorapii. Nu ştiu care e pericolul pe care-i reprezintă ei, dar văd zilnic cum mâţuca noastră se războieşte din greu cu intruşii şi încearcă să-i neutralizeze. Fie că sunt prinşi în suportul pentru uscare, puşi pe canapea întru împerecherea anterioară aşezatului în locul lor, la rufe pentru spălat, ciorapii trebuie exterminaţi fără milă sau resentiment. Cei mai periculoşi par a fi ciorapii pe care vrem să-i punem în picioare; vine mâţuca, gârâie sugestiv şi cu elan sare la atac; prinde duşmanul cu dinţii, cu ghearele (am nişte canale pe picioare...) şi nu se lasă până nu reuşeşte să-l ia complet şi să-l ducă într-un loc strategic unde să-i aplice corecţii de genul efectului de cangur, scărpinatului, scuipatului şi apoi, după ce duşmanul probabil cere pace, ignoratului. Uneori locul strategic e în baie, alteori în patul conjugal, dar cel mai des teritoriul de luptă e pardoseala, cu extensie în lada cu lemne.

Duşmanul a fost trântit fără milă din pat, dar trebuie supravegheat atent:

Gata, acum nu mai mişcă!

Nedumerire. Mare

2011-11-08T14:52:00.002+02:00

Oare ce-l califică pe Mihai Morar să fie "jurat" și antrenor la X Factor? Ce studii are?

Răgaz. Poze

2011-11-08T12:17:00.004+02:00

În culori. Poze

2011-11-07T08:13:00.003+02:00

Schimb confort urban pe libertate rurală (177). Experiențe de mai multe feluri

2011-11-04T13:16:00.001+02:00

A venit și noiembrie și noi am împlinit doi ani de viață nouă, mulțumesc asemenea, eveniment pe care l-am sărbătorit stând numai în casă, între un compot de vișine și-o tură de strănuturi. Din guturai mai am acum numai pronunția cu sound rusesc și buzunarele pline cu batiste, dar intredicția categorică de a mai sta pe-afară (niciun medic nu recomandă după o intervenție chirurgicală, cât ar fi ea de mică, vreo viroză) a avut și părțile ei bune: am făcut primul plan al grădinii pentru 2012 (spun primul pentru că știu că vor urma cel puțin încă trei-patru, ca eventual la final să nu respect niciunul), lista de semințe necesare (subțire, că deja am cumpărat ca posedata și în plus am și recoltat din producția proprie, mândră mi-s), plus că am scăpat de alte nimicuri enervante de prin casă pentru care nu aveam niciodată fie timp, fie chef. Și am citit. Cu drag am citit, cu voluptate am citit, vicios de satisfăcută am citit.
[Că tot vorbeam de vicii, ticălos răsfăţ e ţigara electronică! Uleiuri fel de fel cu arome incredibile şi posibilităţi nelimitate de a-ţi face amestecurile proprii, concentraţie de nicotină fix câtă îţi doreşti, accesorii de rezervă de toate felurile şi accesorii auxiliare-gadget (cum ar fi încărcătorul de usb, trusa din piele pentru baterie, vaportizatoare şi alte chestii utile, suport uzual pentru țigară cu agățătoarea lui cu tot) fel de fel, ispititoare toate cât încape. Plus posibilitatea de a vaporiza (că nu-i pot zice fumat) unde şi când ai chef (în mijlocul patului conjugal, în creierii nopţii, uitându-te la documentare cu tancuri sau avioane; pe casa scării la spital; în cofetărie – eu am probat doar în dormitor şi într-o şedinţă). Răsfăț pentru vicioși rafinați care nu numai că nu suferă de dependența de nicotină, dar chiar se bucură de ea.]
Revenind la lucruri serioase, domnul meu e cam fericit: a făcut el țuică de prune din producția proprie! N-a respectat regulile din manualul cumpărat special, cică pentru că n-a avut cantitate mare de prune fermentate întru procesare, dar e încântat că deja are el alcoolul lui - produs prin distilare în alambicul domnului colonel – cam nouă litri cu totul, rod a trei cazane (cazan e mult spus, e un fel de obiect decorativ delicat din cupru care ar merita expus de mic ce e). Faptul că ilustrul meu nas nu a funcționat în parametri normali și mirosul îmi era sublim prin desăvârșita sa lipsă mi-a permis să stau o vreme pe lângă domnul meu; mi s-a părut interesant stilul de reglare a intensității focului – cu lemne, lemnuțe, plante uscate, frunze -, mi-a plăcut să mă uit la miracolul distilării și să descopăr iar noutăți vechi de milenii. Acum țuica trebuie „să se roadă”, că e aspră și cică arde pe gât. Ce-am remarcat eu diferit e doar că nu-i limpede, ci tulbure-lăptoasă, dar R. m-a asigurat că o să-i treacă, așa e mereu la început.
N-am cules nucile; n-am plantat cedrul; n-am scos sfecla roșie; nici prazul. Dar am probat gogonelele cherry în oțet și-s minunate.
Final constatoriu: am testat informația de net conform căreia este mai ușor, mai util și mai eficient să „sapi” cu o furcă dreaptă decât cu hârlețul. Ușor și eficient e sigur, vedea-vom însă și cât de util, că acum facem experimente. Vine week-end-ul. Yupiii!

Elucidări ale unor gânduri alandala

2011-11-04T10:30:00.002+02:00

În materie de bani, recunosc, sunt o catastrofă. Nu știu câți și mai ales dacă am bani la mine, nu știu prețuri și în principiu nici nu mă interesează, banii sunt buni doar când vrei să cumperi ceva anume, de preferință care să nu fie obligatoriu, ci doar să te bucure; bine-ar fi să se poată mereu, dar, deh, ”e crizăăă”.
Domnul meu e ministrul de finanțe care împarte bugetul în casă și contabilul care achită facturi, el e plătitorul în hipermarket la ce-am pus eu în coș (după lista făcută în timp acasă și ținută cu magnet pe frigider, pe care, cu rare abateri de genul ciocolatei, o respect), el e asistentul care mă mai întreabă dimineața „sigur ai bani la tine?” și bine face, pentru că de obicei răspunsul e negativ.
Nu mă uit la prețurile produselor pe care le cumpărăm uzual (dacă nu mă supără vreo marcă n-o schimb, cumpăr produsul pe care l-am mai folosit și de care am fost mulțumită), dar mi s-a întâmplat să mi se spună „păi cum ai găsit zahăr la x lei, că de obicei costă x+1 lei?” Mi se părea mie straniu, mă întrebam cu un aer ușor vinovat oare de ce, dar explicație logică n-am găsit.
Până azi, când am citit un articol și m-am edificat: fiind eu de fel cu capul mai în nori și având o înălțime peste medie, privirea nu-mi cade pe mijlocul raftului în hipermaket, unde sunt puse produsele promovate și ușor mai scumpe, ci mai sus, unde sunt cele cu preț mai mic, pe care oricum ajung să le iau cu ușurință și uneori îi ajut și pe alții.
Altă dilemă care mă mai bântuia când și când, fiind eu alergică la nenumărați și atipici stimuli, era dacă nu cumva igiena excesivă ar putea fi vinovată de apariția unor alergii; azi am găsit dovada că aveam dreptate.
Parcă nu mai e ceață.

Brumă. Poze

2011-11-04T09:03:00.002+02:00

Gadgeturi: suport pentru telecomenzi și telefoane mobile

2011-11-03T15:55:00.002+02:00

Heei, ce toamnă e afară...

2011-11-03T13:19:00.003+02:00

La vremuri noi, obiceiuri noi

2011-11-03T11:59:00.001+02:00

Noiembrie miroase pentru mine a mere, a gutui, a iarnă pe picior de sosire și a pământ reavăn a brumă. E colorat în verde pal - varză ce urmează a fi pusă la murat, în cartofi maro în saci de iută, în mov și auriu de ceapă văzută prin găurelele sacilor roșii-plăsuță.
Locuind în oraș, freamătul oamenilor ce cumpărau legume și fructe pentru iarnă, strigătul comercianților care-și lăudau marfa doar parțial coborâtă din remorci sau portbagaje, negocierea-tocmeală în funcție de cantitate îmi spuneau mie că da, e noiembrie, ultima lună de toamnă.
De câțiva ani, Piteștiul are într-o margine, spre râu, o piață de gros. Vin țărani, producători mai mult sau mai puțin direcți, comercianți cu marfă multă și mult prea variată pentru mai toate buzunarele, iar oamenii au început să cumpere mai rar din piețe, chiar dacă nu e vorba de cantități mari și chiar dacă știu că roșiile de-acolo n-au niciun gust. Pieței de gros i se spune „peste linii” (pe-acolo trece calea ferată către Curtea de Argeș) și, alături de lanțurile de hipermarketuri, cred eu că a ucis piața și magazinele de cartier ale copilăriei mele. Spațiile comerciale au fost fărâmițate incredibil, aprozarul e supermarket, cofetăria e agenție bancară, artizanatul e carmangerie, alimentara e second-hand, magazinul de metalo-chimice e tot bancă, coaforul e restaurant cică de lux, tutungeria e un fel de Universal 650 cu gablonțuri, încălțăminte din piele de autobuz și haine din bumbac plasticos, chioșcul de ziare e birt, spălătoria chimică e un butic polifunction. În piață găsești mai mult încălțăminte, îmbrăcăminte și cosmetice decât fructe și legume, butoaiele din lemn cu murături și varză au fost înlocuite de bidoane din plastic conținând ele știu ce. Și nu-mi place. Zău nu-mi place.
Azi am trecut pe lângă piața de gros; mașini lăsate pe avarii în mjlocul drumului, genți de căpșunar, din rafie, cu ceapă, cartofi la cutie de carton pe care scria made in poland, varză în saci transparenți din polietilenă. Și oameni cărând multe cutii cu banane, lădițe cu portocale, kiwi, ananas, aprovizionare pentru iarnă presupun, eventual de la producători direcți. S-au schimbat obiceiurile, îmi zic, suntem rezultat al vremurilor pe care le trăim; viața ne obligă. Oare?
Câțiva pași mai departe de intrarea „peste linii”, un nene între două vârste, ridat, cu bască, se opintea cu patru anvelope second hand pe care se vedea scris M&S, legate două câte două cu cârpe roz murdar. Tot provizii pentru iarna ce va să vină.

Schimb confort urban pe libertate rurală (176). Numai azi nu-i noiembrie

2011-10-31T13:45:00.001+02:00

Încep să mă zăpăciripesc a final de an; vineri am auzit la radio Hrușcă, ce-i drept, Repetabila povară, dar m-a făcut să mă gândesc deja la sărbători. Tot vineri, dar mai târziu, a venit cu colindul doamna cu recensământul – decentă, alfabetizată bine, instruită și bine intenționată, cam cum credeam eu c-ar trebui să fie un recenzor în condițiile unei țări civilizate. Tare m-a mirat decența ei, am stat de vorbă cu drag și m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva ăsta ar fi un semn de intrare în normalitate. Eram exaltată, știu, pentru că azi cred c-a fost doar excepția necesară confirmării unei reguli. Aveam formulare deja completate – mi le listasem de pe net cu ceva vreme în urmă și-mi făcusem temele responsabil -, totul a decurs repede și fără poticneli sau ezitări, cu excepţia faptului că m-a bătut gândul să mă declar de etnie dacă – așa, ca reacție la egalul pe care-l pun vesticii între rom și român – dar m-am abținut, ar fi fost un puștism inutil; însă gândul în sine m-a binedispus.
Din motive de interdicție de la medic să bântui prin frig, eu nu mă pot lăuda c-am făcut mare lucru (a, ba da, am pus de-o mândră răceală cu strănut nesuferit și nas revoltat); am admirat arțarul care-i roșu grena și pădurea multicoloră, am plantat lăcrămioarele și toporașii primiți de la Constantin (are un stil incredibil de util, estetic și eficient de ambalare), am terminat de tăiat și de pregătit pentru iarnă trandafirii, plantele aromatice, magnolia, rodonelul (i-am făcut iurtă) și toate florile pe care le avem și am inventat o cutie pentru strâns coaja de copac s-o folosesc ca strat de mulcire în primăvară, că tare frumos mi se pare că arată.
Pe principiul cine n-are de lucru își face și face și altora, duminică m-au bântuit instinctele piromane și am făcut toate focurile la parter încă de dimineață; pe seară aveam în dormitor 26 de grade, așa că a trebuit să dormim cu ușa deschisă către extindere și cam dezveliți. Căldura însă le-a bucurat pe mâțele noastre, care stăteau toate trei înșirate în patul conjugal, trei pete negre pe o pătură roșie.
Că tot vorbeam de mâțe, Mașei îi plac sucul de roșii, cartofii fierți, checul, compotul de vișine și turta dulce, dar laptele nu i se pare pe deplin comestibil. Însă lui Jinx îi place orice mâncare e pusă în castronul mâțucei și e înnebunit după litiera ei; și-a amintit el cum era la apartament, când nu trebuia să meargă până în grădină întru diverse necesități, atitudine care mă enervează crunt și el știe asta, dar nu mă ajută cu nimic. Şi cum seara se lasă rugat să intre în casă, trebuie să-l strig de două-trei ori ca să-mi facă onoarea de-a dormi la căldură, l-am lăsat şi eu să doarmă afară. Dimineaţa evident că eram îngrijorată şi l-am căutut; se întindea agale, somnoros, în fânar, la ieşirea din galeriile pe care le-a forat prin lucerna uscată. L-am luat în braţe şi, cât sunt eu de răcită, m-a învăluit un miros de august, de lucernă înflorită; motan parfumat.

Static. Poze

2011-10-28T08:22:00.002+03:00